Home
WRITINGS
SCRIERII
POEMS
POEZII
LINKS
CONTACT
SITE MAP

Capitolul 5


In El Avem Planul Veacurilor 1 Planul Veacurilor 2 Voia Lui Dumnezeu TAINA VOII SALE Implinirea Vremurilor Ziua de Odihna Odihna Lui Inceputul & Sfarsitul UNIREA IN HRISTOS Imparatia Lui Dumnezeu Eternitatea


In El avem 5

 

IN EL AVEM rascumpararea, prin sangele Lui, iertarea pacatelor, dupa bogatiile harului Sau pe care l-a raspandit din belsug peste noi, prin orice fel de intelepciune si de pricepere; caci a binevoit sa ne descopere taina voii Sale, dupa planul pe care-l alcatuise in Sine insusi, ca sa-l aduca la indeplinire la implinirea vremurilor, spre a-Si uni iarasi intr-unul, in Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri si cele de pe pamant. In El am fost facuti si mostenitori, fiind randuiti mai dinainte, dupa hotararea Aceluia care face toate dupa sfatul voii Sale. Efeseni1: 7-11.

 Totul ce noi oamenii AVEM IN El a fost asezat de Dumnezeu inauntru IN EL, adica IN Isus, Hristosul Sau inainte de orice inceput. Toata bogatia darului lui Dumnezeu asezata IN Isus Salvatorul lumii inaintea tuturor inceputurilor este in adevar lucrarea Sa, o lucrare a intelepciunii si a voii sfatului Sau. Este o mare binecuvantare pentru noi oamenii, unde Dumnezeu a fost bucuros, unde cu placere, cu buna voie prin Duhul Sau ne-a descoperit nemuritorul adevar despre planul Sau, despre proiectul gandurilor Sale, facut in Sinea Lui inaintea tuturor inceputurilor. Marea parte a omenirii nu a cunoscut in vremile trecute, si marea parte a omenirii nu cunoaste inca adevarul acesta, unde Dumnezeu inainte de zidirea lucrurilor S-a consultat cu Sine insusi, a folosit nemarginita Lui intelepciune, a luat in considerare Sfatul voii Sale si in puterea dragostei Sale a creeat un PLAN de lucru, SINGURUL Lui plan. In planul acela Dumnezeu a desenat cu dreapta puterii, a intelepciunii Sale, toata voia Lui, toata dorinta, adancimea gandurilor Lui cu privire la mareata opera a creatiunii:  universul fizic si universul cel spiritual. Toate legile si principiile cele ceresti si cele pamantesti au fost nascute din nemarginita Lui intelepciune, au fost intocmite si asezate tot prin intelepciunea Lui in planul de lucru al Preafericitului Creator si Domn, Regele suprem al oricarui univers. Cine oare, ce faptura, fruntasul carui veac, cetateanul carui univers, care domnie, stapanire sau putere a fost sfatuitorul, organizatorul, mesterul sau ziditorul dorintei, a gandurilor lui Dumnezeu? Nu putine sunt dovezile si marturiile scrise despre taina planului lui Dumnezeu aratata si in scrierea unde citim:  Eu, INTELEPCIUNEA, am ca locuinta mintea si pot nascoci cele mai chibzuite planuri.  Domnul m-a facut CEA DINTAI dintre lucrarile Lui, inaintea celor mai vechi lucrari ale Lui. Eu am fost asezata din vesnicie, INAINTE DE ORICE INCEPUT, inainte de a fi pamantul. Am fost nascuta cand inca nu erau adancuri, nici izvoare incarcate cu ape; am fost nascuta inainte de intarirea muntilor, inainte de a fi dealurile, cand nu era inca nici pamantul, nici campiile, nici cea dintai farama din pulberea lumii. Cand a intocmit Domnul cerurile, EU ERAM DE FATA; cand a tras o zare pe fata adancului, cand a pironit norii sus si cand au tasnit cu putere izvoarele adancului, cand a pus un hotar marii, ca apele sa nu treaca peste porunca Lui, cand a pus temeliile pamantului, EU ERAM MESTERUL LUI, LA LUCRU LANGA EL, si in toate zilele eram DESFATAREA LUI, JUCAND NEINCETAT INAINTEA LUI, jucand pe rotocolul PAMANTULUI SAU si gasindu-mi placerea in fiii oamenilor. (Proverbe8: 12, 22 –31).

 Iata cine era prezent, iata cine era de fata, iata cine era Martorul adevarat al lucrarilor lui Dumnezeu. Iata cine a fost randuit de Dumnezeu, iata MESTERUL LUI, la lucru langa El, iata cine era desfatarea lui Dumnezeu, iata cine juca neancetat inaintea Lui, juca pe rotocolul pamantului lui Dumnezeu si privind peste masuratorile vremilor I-si gasea placerea in fiii oamenilor. Da atunci cand Dumnezeu in Duhul minti Lui a desenat un plan de lucru pentru dorinta si voia Lui, un plan de aducere la indeplinire in masuratorile vremilor a secretelor inimii Sale, da, atunci INTELEPCIUNEA era MESTERUL Lui, dar iata ca Scriptura ne incredinteaza ca tot atunci in formarea planului lucrarilor lui Dumnezeu Intelepciunea era DESFATAREA Lui, si in deplina bucurie la vederea, la descoperirea gandurilor si a voii lui Dumnezeu, Intelepciunea, Mesterul lui Dumnezeu juca NEINCETAT inaintea Lui, juca pe rotocolul pamantului unde urma sa fie creati si unde urma sa locuiasca fiii oamenilor. Jocul Intelepciunii era primit bine de Dumnezeu, pentru ca Intelepciunea era nascuta din Dumnezeu, asa dar jocul Intelepciunii era desfatarea lui Dumnezeu, El insusi era inundat de oceanul bucuriei Sale. Asa dar jocul Intelepciunii era un joc de mare bucurie, un joc al indurarii, un joc al milei, al harului si mai presus de toate era un joc al dragostei lui Dumnezeu vazuta si prezenta in toate lucrarile Lui. In descoperirea, in prezentarea planului lui Dumnezeu a fost fara indoiala o bucurie greu descrisa in cuvinte, o bucurie care stapanea peste Celce prezenta maretia planului, cat si peste cei ce priveau cu uimire continutul proiectului voii lui Dumnezeu. Mare valoare au cuvintele rostite de Dumnezeu scrise in cartea lui Iov unde citim: Domnul a raspuns lui Iov din mijlocul furtunii si a zis: "Cine este cel ce Imi intuneca planurile prin cuvantari fara pricepere? Incinge-ti mijlocul ca un viteaz, ca Eu sa te intreb, si tu sa Ma inveti. Unde erai tu cand am intemeiat pamantul? Spune, daca ai pricepere. Cine i-a hotarat masurile, stii? Sau cine a intins franghia de masurat peste el? Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus PIATRA DIN CAPUL UNGHIULUI, atunci cand stelele diminetii izbucneau in cantari de bucurie si cand toti fiii lui Dumnezeu scoteau strigate de veselie? (Iov38: 1-7).

 Fara indoiala bucuria prezenta atat la intocmirea planului cat si la prezentarea lui ne dovedeste maretul adevar vestit de Dumnezeu in toate vremile unde intreg planul lui Dumnezeu este VESTEA BUNA, este Evanghelia harului lui Dumnezeu, este Darul dragostei lui Dumnezeu fagaduit omenirii si apoi intregului Sau univers. Sunt deplin convins, Duhul Sfant al lui Dumnezeu mi-a alungat intunericul si prin lumina primita inteleg ca jocul Intelepciunii, desfatarea lui Dumnezeu, cantarile de BUCURIE in care ca o explozie puternica izbucneau deodata impreuna stelele diminetii, sau vestitorii, aducatorii diminetii, si ca STRIGATELE DE VESELIE a fiilor lui Dumnezeu nu au fost in zadar, nu au fost doar de moment, bucuria, veselia, jocul desfatarii nu au cunoscut mai tarziu nici o schimbare, nici o neamplinire a planului si a lucrarilor lui Dumnezeu. In fata lor Dumnezeu a prezentat nu numai inceputul lucrarilor Lui dar spre marea lor surpriza, spre marea lor uimire Dumnezeu a prezentat sfarsitul si concluzia finala plina de slava voii Sale, unde toate lucrurile erau UNITE impreuna si apoi UNITE In Hristos, si unde Dumnezeu era totul in toti sau unde Dumnezeu umplea deplin toate lucrurile cele vazute si cele nevazute cu El insusi, cu dragostea Sa eternal. In cartea lui Iov Dumnezeu aduce in deplina lumina maretia planului Sau, taina voii Sale, acolo si atunci cand in lumea Duhului, in sfera celor nevazute Dumnezeu a hotarat si a asezat temelia pamantului, El a stabilit odata pentru totdeauna cine sa fie PRIMA PIATRA asezata in temelia pamantului, Piatra din capul unghiului de care va depinde asezarea si randuiala tuturor celorlalte pietre si lucrari de zidire ale lui Dumnezeu. Cine oare este aceasta prima Piatra care a fost asezata de Dumnezeu la temelia planetei noastre, la temelia pamantului, INCEPUTUL zidirii lui Dumnezeu? Iata ca aceasta PRIMA PIATRA este si Martorul credincios fiind de fata, fiind present si activ, implicat inca de la Inceput in toate lucrarile lui Dumnezeu: Ingerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: "Iata ce zice Cel ce este AMIN, MARTORUL credincios si adevarat, INCEPUTUL zidirii lui Dumnezeu (Apocalipsa3: 14). Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus PIATRA din capul unghiului, atunci cand stelele diminetii izbucneau in cantari de bucurie si cand toti fiii lui Dumnezeu scoteau strigate de veselie?  (Iov.38:6,7). Pentru a cunoaste adevarul despre PIATRA aceasta a lui Dumnezeu, Piatra care a fost asezata de Dumnezeu ca PRIMA PIATRA in temelia lucrarilor Sale si piatra care a fost lepadata, pusa mereu la o parte, dar pe care la sfarsitul lucrarilor, Dumnezeu a asezat-o ca ULTIMA PIATRA deasupra tuturor pietrelor, Piatra cea mai insemnata asezata de Dumnezeu in varful lucrarilor Sale, sa privim cu atentie dar la cateva declaratii scrise in Scriptura referitoare la aceasta Piatra: De aceea, asa vorbeste Domnul Dumnezeu: "Iata, pun ca temelie in Sion o PIATRA, o PIATRA incercata, o PIATRA de pret, PIATRA din capul unghiului cladirii, temelie puternica; cel ce o va lua ca sprijin nu se va grabi sa fuga. (Isa.28:16). Si atunci El va fi un locas sfant, dar si o PIATRA de poticnire, o stanca de pacatuire pentru cele doua case ale lui Israel, un lat si o cursa pentru locuitorii Ierusalimului! (Isa.8: 14). Tu te uitai la el, si s-a dezlipit o PIATRA fara ajutorul vreunei maini, a izbit picioarele de fier si de lut ale chipului si le-a facut bucati. (Dan.2:34). Atunci fierul, lutul, arama, argintul si aurul s-au sfaramat impreuna si s-au facut ca pleava din arie vara; le-a luat vantul, si nici urma nu s-a mai gasit din ele. Dar PIATRA care sfaramase chipul s-a facut un munte mare si A UMPLUT TOT PAMANTUL. (Dan.2:35). Aceasta inseamna PIATRA pe care ai vazut-o dezlipindu-se din munte fara ajutorul vreunei maini si care a sfaramat fierul, arama, lutul, argintul si aurul. Dumnezeul cel mare a facut deci cunoscut imparatului ce are sa se intample dupa aceasta. Visul este adevarat, si talcuirea lui este temeinica." (Dan.2:45). Caci iata ca numai spre PIATRA aceasta pe care am pus-o inaintea lui Iosua sunt indreptati sapte ochi; iata, Eu insumi voi sapa ce trebuie sapat pe ea, zice Domnul ostirilor; si intr-o singura zi voi inlatura nelegiuirea tarii acesteia. (Zah.3:9). Atunci el a luat din nou cuvantul si mi-a zis: "Acesta este cuvantul Domnului catre Zorobabel si suna astfel: "Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tarie, ci prin Duhul Meu - zice Domnul ostirilor!  Cine esti tu, munte mare, inaintea lui Zorobabel? Te vei preface intr-un loc ses. El va pune PIATRA CEA MAI INSEMNATA IN VARFUL TEMPLULUI, in mijlocul strigatelor de: "Indurare, indurare cu ea!" (Zah.4: 6,7). PIATRA pe care au lepadat-o zidarii a ajuns sa fie pusa in capul unghiului cladirii. (Ps.118:22). Isus le-a zis: "N-ati citit niciodata in Scripturi ca: "PIATRA pe care au lepadat-o zidarii a ajuns sa fie pusa in capul unghiului; Domnul a facut acest lucru si este minunat in ochii nostri"? (Mat.21:42). Cine va cadea peste PIATRA aceasta va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cadea ea, il va spulbera." (Mat.21:44). EL ESTE “PIATRA lepadata de voi, zidarii, care a ajuns sa fie pusa in capul unghiului." (Fapt.4:11). Apropiati-va de El, PIATRA vie lepadata de oameni, dar aleasa si scumpa inaintea lui Dumnezeu. (1Pet.2:4). Caci este scris in Scriptura: "Iata ca pun in Sion o PIATRA din capul unghiului, aleasa, scumpa; si cine se increde in El nu va fi dat de rusine." (1Pet.2:6). Cinstea aceasta este, dar, pentru voi care ati crezut! Dar pentru cei necredinciosi, "PIATRA pe care au lepadat-o zidarii a ajuns sa fie pusa in capul unghiului", (1Pet.2:7) si "o PIATRA de poticnire si o Stanca de cadere". Ei se lovesc de ea, pentru ca n-au crezut Cuvantul, si la aceasta sunt randuiti. (1Pet.2:8). Pentru ce? Pentru ca Israel n-a cautat-o prin credinta, ci prin fapte. Ei s-au lovit de PIATRA de poticnire, dupa cum este scris: "Iata ca pun in Sion o PIATRA de poticnire si o Stanca de cadere: si cine crede in El nu va fi dat de rusine." (Rom.9: 32,33) Fiind ziditi pe temelia apostolilor si prorocilor, PIATRA DIN CAPUL UNGHIULUI FIIND ISUS HRISTOS. (Efes.2:20). Si Eu iti spun: tu esti Petru, si pe ACEASTA PIATRA voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui. (Mat.16:18). Avand slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o PIATRA preascumpa, ca o PIATRA de jasp, stravezie ca cristalul. (Apoc.21:11).

 Isus Hristos Domnul vietii, a fost cunoscut, a fost asezat de Dumnezeu in planul voii Sale inaintea oricarui inceput. Isus Hristos este deci Martorul credincios si adevarat, El Mesterul lui Dumnezeu present si implicat in toate lucrarile Lui, El era desfatarea lui Dumnezeu, El Inceputul zidirii lui Dumnezeu, El era Intelepciunea prin care Dumnezeu a INCEPUT SI A SFARSIT toate lucrarile planului Sau. Despre El, despre Intelepciunea aceasta scrie apostolul fratilor din Corint: Si voi, prin El, sunteti IN Hristos Isus. El a fost facut de Dumnezeu PENTRU NOI INTELEPCIUNE, neprihanire, sfintire si rascumpararea, pentru ca, dupa cum este scris: “Cine se lauda sa se laude in Domnul.” (1Corinteni 1:30,31). Isus Hristos este PRIMA PIATRA asezata in temelia tuturor lucrarilor lui Dumnezeu, El este PIATRA pe care Hristos zideste Biserica Lui, tot El este si ULTIMA PIATRA, sau Piatra cea mai insemnata care a fost asezata in VARFUL Templului, El este deci concluzia finala, sfarsitul glorios al tuturor lucrarilor lui Dumnezeu. El este PIATRA pe care o vede prorocul Daniel, Piatra care deslipinduse din munte fara ajutorul vreunei maini, Piatra care a sfaramat complect tot chipul celui pamantesc si Piatra care dupa zdrobirea chipului celui pamantesc s-a facut un munte mare, un munte mare care in timp progresiv A UMPLUT TOT PAMANTUL Aleluia! El Isus Hristos Domnul este dar tot continutul tainelor lui Dumnezeu pentru ca IN EL a fost asezat tot planul voii maretului Creator potrivit si cu Scriptura care zice: Da, mie, care sunt cel mai neinsemnat dintre toti sfintii, mi-a fost dat harul acesta sa vestesc Neamurilor bogatiile nepatrunse ale lui Hristos si sa pun in lumina inaintea tuturor care este ispravnicia acestei taine, ascunse din veacuri in Dumnezeu, care a facut toate lucrurile; pentru ca domniile si stapanirile din locurile ceresti sa cunoasca azi, prin Biserica, intelepciunea nespus de felurita a lui Dumnezeu, DUPA PLANUL VESNIC (veacurilor) PE CARE LA FACUT IN HRISTOS ISUS, DOMNUL NOSTRU. IN EL AVEM, PRIN CREDINTA IN EL, slobozenia si apropierea de Dumnezeu cu incredere. (Efeseni3: 8-12).

 Toata bogatia, toata comoara tainelor gandurilor si nepatrunsa intelepciune asezata in cuprinsul planului lui Dumnezeu a fost asezata cu bucurie deplina, a fost placerea Tatalui ceresc sa incredinteze, sa aseze adanc INAUNTRU IN Fiul Sau Isus Hristos plinatatea planului Sau. Apostolul continua neobosit sa vesteasca taina Evangheliei, nemuritoarele cuvinte, Vestea Buna: “IN EL AVEM, PRIN CREDINTA IN EL, SLOBOZENIA SI APROPIEREA DE DUMNEZEU CU INCREDERE”. IN EL, Inauntrul Lui avem slobozenia, eliberarea, libertatea dar tot IN EL AVEM si apropierea de Dumnezeu cu incredere. IN EL AVEM eliberarea de sub domnia lui Satan, de sub stapanirea pacatului si slobozenia de sub puterea mortii, dar potrivit cu planul lui Dumnezeu facut in Hristos Isus Domnul nostru lucrarea slobozeniei continua mai departe si tot IN EL AVEM apropierea de Dumnezeu cu incredere. Dumnezeu a eliberat pe Israel din robia Egiptului dar nu I-a lasat undeva la granita Egiptului, Dumnezeu l-a condus mai departe pana unde au intrat in tara fagaduintei, tara Canaanului. Dumnezeu slobozeste omul, Il scoate AFARA ca apoi sa-l conduca mereu mai aproape pana cand omul ajunge INAUNTRU acasa la Tatal. In El, adica in Isus Hristos avem deja tot ce era nevoie pentru eliberarea omului din Egipt, din casa robiei, si tot IN EL avem deja tot ce omul are nevoie, tot ce Dumnezeu a hotarat pentru ca omul sa calatoreasca intregul drum spre tara fagaduintei si sa intre in ea cu deplina incredere. Iata ca slobozenia sau eliberarea omului de sub domnia lui Satan, de sub stapanirea pacatului si de sub puterea mortii a fost gandita, proiectata si complect terminata de Dumnezeu in Duhul minti Sale, a fost asezata IN Isus Hristos pentru pastrare in forma ei originala si pentru aducerea ei la indeplinire la implinirea vremi aratata in planul veacurilor. Dar iata ca si calatoria omului, intregul drum spre apropierea de Dumnezeu, si intrarea finala a omului in fagaduintele lui Dumnezeu au fost deasemenea cunoscute, complect terminate de Dumnezeu si cu bucurie au fost asezate IN EL, adica In Isus Hristos Domnul pentru noi, pentru ca In El, in Mijlocitorul, locul de mijloc, locul de MIJLOC intre Dumnezeu si om, locul de INTALNIRE, unde omul trebuie sa fie INALTAT, si unde Dumnezeu in harul lui se COBOARA. Acolo deci la mijloc, in locul de intalnire, IN Isus Hristos sa avem noi toti oamenii TOTUL SI DEPLIN Aleluia!

 Dragi mei prieteni, dragi cititori, iata deci cine este Isus Hristos, daca In El noi toti oamenii avem TOTUL SI DEPLIN in ceia ce priveste iertarea, impacarea, rascumpararea, salvarea, reanoirea si reantoarcerea noastra in Paradisul lui Dumnezeu si la pomul vietii vesnice, atunci cine este omul si ce are omul in sinea lui, in eul lui, in sufletul lui, in duhul lui cand vine, cand este atras de Tatal in prezenta lui Isus Hristos si crucea Lui? Omul care inca nu a venit la Isus Hristos, omul care nu a intrat inca prin credinta INAUNTRU In Hristos Isus prin usa larg deschisa adica CRUCEA LUI, este un OM MORT, el este un rob al pacatului si lipsit de viata vesnica, el este un strain fata de tainele fagaduintelor lui Dumnezeu, este un neputincios lipsit de puterea divina in trupul lui, in sufletul lui, in duhul lui, el are nevoie de o alta putere, o putere care nu se gaseste in el, o putere divina care inca nu este in el, nu este in trupul lui, nici in sufletul lui si nici in duhul lui. Omul are nevoie de o putere cereasca, o putere care sa coboare din indurarea lui Dumnezeu peste el si in el, o putere divina, puterea dragostei lui Dumnezeu aratata si asezata deplin in Hristos Isus Domnul vietii, care sa salvaze omul din lanturile neputintei lui si sa-l conduca in lumina adevarului in sanul Tatalui ceresc, in Imparatia dragostei Sale.

Iata ce sta scris, iata adevarul curat despre starea omului care inca nu a venit la cunostinta si bogatia CRUCII lui Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu: VOI ERATI MORTI in greselile si in pacatele voastre in care traiati odinioara, dupa mersul lumii acesteia, dupa domnul puterii vazduhului, a duhului care lucreaza acum in fiii neascultarii. INTRE EI ERAM SI NOI toti odinioara, cand traiam in poftele firii noastre pamantesti, cand faceam voile firii pamantesti si ale gandurilor noastre si ERAM DIN FIRE COPII AI MANIEI, ca si ceilalti. Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca ERAM MORTI in greselile noastre, ne-a adus la viata IMPREUNA cu Hristos (prin har sunteti mantuiti). Efeseni2: 1-5,12,13.  Aduceti-va aminte ca in vremea aceea ERATI FARA HRISTOS, FARA DREPT DE CETATENIE IN ISRAEL, STRAINI DE LEGAMINTELE FAGADUINTEI, FARA NADEJDE SI FARA DUMNEZEU IN LUME. Dar acum, in Hristos Isus, voi, care odinioara ERATI DEPARTATI, ati fost apropiati prin sangele lui Hristos. Si pe voi, care odinioara ERATI STRAINI SI VRAJMASI prin gandurile si prin faptele voastre rele, El v-a impacat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca sa va faca sa va infatisati inaintea Lui sfinti, fara prihana si fara vina; negresit, DACA RAMANETI si mai departe intemeiati si neclintiti IN CREDINTA, fara sa va abateti de la nadejdea Evangheliei pe care ati auzit-o, care a fost propovaduita oricarei fapturi de sub cer si al carei slujitor am fost facut eu, Pavel.Coloseni1: 21-23. Pe voi, care ERATI MORTI in greselile voastre si in firea voastra pamanteasca netaiata imprejur, Dumnezeu v-a adus la viata impreuna cu El, dupa ce ne-a iertat toate greselile. Coloseni2: 13. Cine crede in Fiul lui Dumnezeu are marturisirea aceasta in el; cine nu crede pe Dumnezeu Il face mincinos, fiindca nu crede marturisirea pe care a facut-o Dumnezeu despre Fiul Sau. Si marturisirea este aceasta: DUMNEZEU NE-A DAT VIATA VESNICA, SI ACEASTA VIATA ESTE IN FIUL SAU. Cine are pe Fiul are viata; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viata. V-am scris aceste lucruri ca sa stiti ca VOI CARE CREDETI IN NUMELE FIULUI LUI DUMNEZEU AVETI VIATA VESNICA.1Ioan5: 10-13.

 

 Fiul lui Dumnezeu Isus Hristos a prezentat, a declarat cu mare putere starea neputincioasa, starea pamanteasca a omului care nu inca nu fusese adus la dealul Golgota, care inca nu fusese atarnat sau rastignit pe crucea lui Isus. Isus prin Duhul Sfant a lui Dumnezeu a stabilit in prezenta oamenilor decretul si hotararea lui Dumnezeu referitoare la omul samanta pamanteasca a lui Adam. Adam cel pamantesc cazut in neascultare a fost judecat si moartea a fost sentinta data de Preainaltul Judecator, asa dar starea neascultari lui Adam si consecinta neascultari lui adica moartea a fost transmisa la toata samanta lui, la toti oamenii NASCUTI DIN EL. Iata deci ca toata rasa Adamica, aceea pamanteasca sunt sub stapanirea pacatului si legati in lanturile mortii, unde trupul omului este supus mortii fizice, unde sufletul omului este supus mortii sufletesti si unde duhul sau spiritul omului este supus mortii duhovnicesti sau mortii spirituale, asa dar omul in starea lui de neascultare de porunca lui Dumnezeu a fost si este declarat de Dumnezeu un om MORT. Omul in starea lui de moarte are nevoie de puterea vietii divine, are nevoie de o putere a vietii care el nu o are in trupul lui, in sufletul lui si nici in duhul lui. Omul pamantesc are urgenta nevoie de puterea dragostei lui Dumnezeu care este in Isus Hristos Fiul sau. Dumnezeu cu bucurie, cu voia Lui cea buna a asezata viata vesnica in Fiul Sau Isus Hristos pentru noi oameni supusi mortii.

 

 Isus a cunoscut aceasta hotarare a lui Dumnezeu de aceea iata ce declara El in prezenta unui fruntas si invatator al Legi unde este scris: Intre farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntas al iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, si I-a zis: "Invatatorule, stim ca esti un Invatator venit de la Dumnezeu; caci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, daca nu este Dumnezeu cu el." Drept raspuns, Isus i-a zis: "Adevarat, adevarat iti spun ca, DACA UN OM NU SE NASTE DIN NOU, NU POATE VEDEA IMPARATIA LUI DUMNEZEU." Nicodim I-a zis: "Cum se poate naste un om batran? Poate el sa intre a doua oara in pantecele maicii sale si sa se nasca?" Isus i-a raspuns: "Adevarat, adevarat iti spun ca, DACA NU SE NASTE CINEVA DIN APA SI DIN DUH, NU POATE SA INTRE IN IMPARATIA LUI DUMNEZEU. Ce este nascut din carne este carne, si ce este nascut din Duh este duh. Nu te mira ca ti-am zis: "TREBUIE SA VA NASTETI DIN NOU" Ioan3: 1-7. Iata un om diferit de multi alti, iata un om care se credea cetatean al Imparatiei lui Dumnezeu. Nicodim era un cetatean al poporului ales de Dumnezeu, el era cetatean activ si membru de onoare, un FRUNTAS, unul din cei mai de onoare INVATATORI din Consiliu suprem al imparatiei lui Israel. Nicodim era un INVATATOR DE FRUNTE in poporul despre care iata ce declarase Dumnezeu: Moise s-a suit la Dumnezeu. Si Domnul l-a chemat de pe munte, zicand: "Asa sa vorbesti casei lui Iacov si sa spui copiilor lui Israel: "Ati vazut ce am facut Egiptului si cum v-am purtat pe aripi de vultur si v-am adus aici la Mine. Acum, daca veti asculta glasul Meu si daca veti pazi legamantul Meu, VETI FI AI MEI DINTRE TOATE POPOARELE, caci tot pamantul este al Meu; Imi veti fi O IMPARATIE DE PREOTI SI UN NEAM SFANT. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel."Exod19: 3-6. Iata cine era invatatorul de frunte, rabinul Nicodim: un om al lui Dumnezeu, un om ales de Dumnezeu, un om sfant si un cetatean al IMPARATIEI de preoti.

Rabi Nicodim vine noapte la locul unde era Isus, rabi Nicodim vine la tanarul Isus din neansemnatul Nazaret in puterea pozitii lui de invatator fruntas in cea mai onorata grupa sau partida numita partida Fariseilor. Rabi Nicodim, el invatatorul de elita al poporului lui Israel vine sa-l vada si sa-l sfatuiasca considerand ca noul si tanarul rabi Isus are nevoie de el, de onorata lui pozitie, de recunoscuta lui intelepciune, de sfatul si experienta lui in cele privitoare la Imparatia lui Dumnezeu. Rabi Nicodim considera ca noul si fara experienta rabinul Isus este in mare nevoie de pozitia si sfatul lui in urma celor intamplate in Ierusalim in timpul praznicului Pastelor. Probabil pentru prima data in istoria lui Israel un nou, tanar, necunoscut, un rabi din Nazaret, un rabi a carui ucenicie nu a fost facuta la picioarele vreunui rabi cunoscut in casa lui Iuda, intra in Ierusalim impreuna cu ucenici Sai in timpul pregatirilor pentru praznicul Pastelor, ajuns in Templu a gasit pe cei ce vindeau boi, oi si porumbei, si pe schimbatorii de bani sezand jos. A facut un bici de streanguri si i-a scos pe toti afara din Templu, impreuna cu oile si boii; a varsat banii schimbatorilor si le-a rasturnat mesele. Si a zis celor ce vindeau porumbei: "Ridicati acestea de aici si nu faceti din Casa Tatalui Meu o casa de negustorie." Ucenicii Lui si-au adus aminte ca este scris: "Ravna pentru Casa Ta Ma mananca pe Mine." Iudeii au luat cuvantul si I-au zis: "PRIN CE SEMN NE ARATI CA AI PUTERE SA FACI ASTFEL DE LUCRURI?" Drept raspuns, Isus le-a zis: "Stricati templul acesta, si in trei zile il voi ridica."Ioan2: 14-19.

 

 Cu siguranta Iudeii, martorii celor intamplate au raportat si au cerut mai marilor poporului sa cerceteze, sa judece si sa pedepseasca o astfel de incalcare a Legi. Rabi Nicodim este persoana imputernicita de Lege pentru rezolvarea revoltei produsa de tanarul rabi Isus, Nicodim este omul care iubeste si respecta Legea deaceea considera ca este datoria lui sa cerceteze cazul, sa vada si sa vorbeasca cu Isus. Nicodim este un om cu multa experienta, el este un om in varsta inaintata, el a crescut, s-a developat odata cu rolarea anilor vietii lui, Nicodim auzise despre cateva minuni Dumnezeiesti facute prin tanarul si fara indeajunsa experienta a rabinului Isus. Rabi Nicodim vine la Isus in timpul nopti un timp potrivit pentru o conversatie rodnica, ceia ce Nicodim avea sa-I spuna la Isus erau cuvintele intelepciunii si buna randuiala a lucrurilor privitoare la Imparatia lui Dumnezeu si de la cine sa le auda tanarul Isus daca nu de la unul care cunoaste si este RABINUL lui Israel, asa dar pentru aceasta intalnire la nivel inalt Nicodim alege linistea si calitatea timpului din noapte.

 

 Nicodim ajuns la locul unde se afla Isus se grabeste sa fie primul si sa aiba prioritate mai ales pentru experienta si pozitia lui in lucrurile si randuiala Imparatiei lui Dumnezeu din care prin nastere stia ca face parte. Tanarul Isus prin Duhul Sfant cunostea starea corupta, starea lipsita de viata, starea de moarte in care erau prinzioneri toti oamenii. Oamenii erau morti, puterea mortii stapanea omenirea si afara si-nauntru, si partea de afara a omului cat si partea din nauntru a omului deaceea scrie Ioan referinduse la cunostinta lui Isus despre om unde zice el : Pe cand era Isus in Ierusalim, la praznicul Pastilor, multi au crezut in Numele Lui; caci vedeau semnele pe care le facea. Dar Isus nu Se incredea in ei, pentru ca ii cunostea pe toti. Si n-avea trebuinta sa-I faca cineva marturisiri despre niciun om, FIINDCA EL INSUSI STIA CE ESTE IN OM. Ioan2: 23-25. Isus nu era interesat sa asculte sfatul si mesajul batranului rabin in intregimea lui, Isus miscat in Duhul Lui de starea decazuta a omului, de starea de orbire, de starea neputintei in care se afla si rabinul Nicodim fara ca el sa stie, Isus intersecteaza volumul sfatului, cunostinta acumulata in lungimea vietii batranului rabin si privind la starea de robie a omului, privind apoi cu bucurie la taina crucii Sale declara nemaiauzita declaratie, cuvintele hotararii, a decretului tainei voii lui Dumnezeu: "Adevarat, adevarat iti spun ca, DACA UN OM NU SE NASTE DIN NOU, NU POATE VEDEA IMPARATIA LUI DUMNEZEU."

 

Nicodim invatatorul de frunte al imparatiei lui Israel este tulburat, este intr-o imprejurare in care credea el ca cunostinta si pozitia lui in prezenta proaspatului rabi Isus va fi o neandoielnica victorie. Declaratia puternica a lui Isus schimba tot planul de lucru bine pregatit de inteleptul Nicodim, ce era oare in mintea tanarului rabi Isus? Ce avea de-a face revolta si toate cele intamplate in Templu cu NASTEREA DIN NOU A OMULUI MURITOR? Ce oare stia Isus din Nazaret despre Imparatia lui Dumnezeu si ce legatura avea nasterea din nou cu Imparatia lui Dumnezeu? Nicodim recapituleaza in mintea lui toata Legea si prorocii si nu gaseste nimic referitor la o nastere fizica din nou pentru a vedea si a intra in Imparatia lui Dumnezeu, bazat pe cunostinta lui considera ca este in avantaj fata de afirmatia lui Isus cand zice:  Nicodim I-a zis: "Cum se poate naste un om batran? Poate el sa intre a doua oara in pantecele maicii sale si sa se nasca?" Isus i-a raspuns: "Adevarat, adevarat iti spun ca, DACA NU SE NASTE CINEVA DIN APA SI DIN DUH, NU POATE SA INTRE IN IMPARATIA LUI DUMNEZEU. Ce este nascut din carne este carne, si ce este nascut din Duh este duh. Nu te mira ca ti-am zis: "TREBUIE SA VA NASTETI DIN NOU". "Cum se poate naste un OM BATRAN? Poate el sa intre a doua oara in pantecele maicii sale si sa se nasca?" intreaba cu mirare rabi Nicodim. Gandesc eu ca nu intamplator foloseste Nicodim expresia aceasta: “UN OM BATRAN”, daca un om batran se poate naste din nou atunci toti oamenii din celelalte trepte ale vietii pamantesti se pot naste din nou, iar daca un om batran nu se poate naste din nou atunci nici tinerii si nici copii nu se pot naste din nou. Deasemenea Nicodim mentioneaza SINGURA posibilitate pentru nasterea oamenilor unde zice el: “Poate el sa intre a doua oara IN PANTECELE MAICII SALE si sa se nasca?" Omul nu se poate naste singur, nasterea omului este o lucrare a voii si a intelepciunii lui Dumnezeu, unde El a randuit un tata si o mama, un barbat si o femeie ca o singura posibilitate pentru nasterea omului. Este un decret, un principiu stabilit de Dumnezeu unde nasterea omului pamantesc se face prin parinti pamantesti, printr-o mama pamanteasca, iar nasterea duhovniceasca se face prin parinti duhovnicesti, printr-o mama duhovniceasca. Fara o mama pamanteasca nu este om pamantesc, deasemenea fara o mama duhovniceasca nu este om duhovnicesc.

 

 Nicodim este invatatorul lui Israel si el stie ca oamenii se nasc prin femeie, ceia ce Nicodim nu intelege este declaratia lui Isus: "TREBUIE SA VA NASTETI DIN NOU". Isus declara decretul si hotararea lui Dumnezeu asezata in planul Sau de lucru inainte de facerea omului, unde OMUL VA FI NASCUT DE DOUA ORI, Isus spune lui Nicodim aceasta veste buna unde omul nascut deja dintr-un om pamantesc intr-o stare pamanteasca TREBUIE sa se nasca inca o data, adica sa se nasca DIN NOU sau a doua oara dintr-un Om ceresc intr-o stare cereasca. Rabi Nicodim este uimit de afirmatia tanarului Isus si mai ales de cuvantul neandoielnic adresat tuturor oamenilor nascuti deja: “TREBUIE” sa va nasteti din nou, sau a doua oara, deaceea Nicodim intreaba: “Poate el sa intre A DOUA OARA in pantecele maicii sale si sa se nasca?" Cuvantul TREBUIE declarat de Isus este hotararea si voia lui Dumnezeu asezata in planul veacurilor, care hotarare si voie nu poate fi oprita, schimbata, refuzata ci numai implinita si pentru implinirea hotararii si a voii lui Dumnezeu venise Isus Trimisul si Unsul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel calauzit de Duhul lui Hristos scrie fratilor din Corint despre cei doi oameni, despre cele doua chipuri, despre cele doua nasterii si despre cele doua vremi si doua stari, despre decretul voii lui Dumnezeu cuvantul TREBUIE, unde iata ce gasim scris: Asa este si invierea mortilor. Trupul este semanat in putrezire, si invie in neputrezire; este semanat in ocara, si invie in slava; este semanat in neputinta, si invie in putere. Este semanat trup firesc, si invie trup duhovnicesc. Daca este un trup firesc, este si un trup duhovnicesc. De aceea este scris: "Omul dintai, Adam, a fost facut un suflet viu." Al doilea Adam a fost facut un duh datator de viata. Dar intai vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urma. OMUL DINTAI ESTE DIN PAMANT, PAMANTESC; Omul al doilea este din cer. Cum este cel pamantesc, asa sunt si cei pamantesti; cum este Cel ceresc, asa sunt si cei ceresti. SI, DUPA CUM AM PURTAT CHIPUL CELUI PAMANTESC, TOT ASA VOM PURTA SI CHIPUL CELUI CERESC. Ce spun eu, fratilor, este ca nu poate carnea si sangele sa mosteneasca Imparatia lui Dumnezeu; si ca putrezirea nu poate mosteni neputrezirea. Iata, va spun o taina: nu vom adormi toti, dar toti vom fi schimbati, intr-o clipa, intr-o clipita din ochi, la cea din urma trambita. Trambita va suna, mortii vor invia nesupusi putrezirii, si noi vom fi schimbati. CACI TREBUIE CA TRUPUL ACESTA, SUPUS PUTREZIRII, SA SE IMBRACE IN NEPUTREZIRE, SI TRUPUL ACESTA MURITOR SA SE IMBRACE IN NEMURIRE. Cand trupul acesta, supus putrezirii, se va imbraca in neputrezire, si trupul acesta muritor se va imbraca in nemurire, atunci se va implini cuvantul care este scris: "Moartea a fost inghitita de biruinta. Unde iti este biruinta, moarte? Unde iti este boldul, moarte?" Boldul mortii este pacatul; si puterea pacatului este Legea. Dar multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne da biruinta prin Domnul nostru Isus Hristos!  1Corinteni15: 42-57.

Omul este lucrarea mainilor lui Dumnezeu, omul este taina gandurilor, a intelepciunii si a voii lui Dumnezeu. Omul este ceia ce Dumnezeu declara ca este, omul are ceia ce Dumnezeu declara ca are, pentruca Dumnezeu l-a creat in forma si-n starea in care este si numai Dumnezeu stie ceia ce a pus in om. Declaratiile omului pamantesc despre cine este el si despre ceia ce are el intodeauna au fost gasite de Dumnezeu foarte departe de adevar, deaceea omul care se increde, care primeste declaratiile omului pamantesc despre sine insusi, despre cine este el si despre ceia ce are el este sub blestem pentruca este scris in prorocul care zice: Asa vorbeste Domnul: "BLESTEMAT sa fie omul care se increde in om, care se sprijina pe un muritor si isi abate inima de la Domnul! (Ier.17:5). Pentruca cine sau ce este omul pamantesc se cunoaste dupa numele pe care I s-a dat cum zice Scriptura: CE ESTE OMUL se cunoaste dupa numele care i s-a dat demult: SE STIE CA ESTE DIN PAMANT, si nu poate sa se judece cu Cel ce este mai tare decat el. (Ecl.6:10). OMUL NASCUT DIN FEMEIE are viata scurta, dar plina de necazuri. (Iov.14:1). Atunci Domnul a zis: "Duhul Meu nu va ramane pururi in om, caci si OMUL NU ESTE DECAT CARNE PACATOASA: totusi zilele lui vor fi de o suta douazeci de ani." (Fac.6:3).  Domnul a mirosit un miros placut; si Domnul a zis in inima Lui: "Nu voi mai blestema pamantul, din pricina omului, pentru ca INTOCMIRILE GANDURILOR DIN INIMA OMULUI SUNT RELE DIN TINERETEA LUI; si nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am facut. (Fac.8:21).

 Atat Isus cat si apostolul Pavel declara prin Duhul hotararea si voia lui Dumnezeu privitoare la om. Omul dintai Adam cel pamantesc TREBUIE sa fie nascut din nou, Isus vede in Nicodim omul vechi, omul pamantesc purtand chipul celui pamantesc, omul nascut din femeie, omul mort, omul in care nu este nimic bun: Stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac Romani7: 18. Iata ca vremea purtarii chipului celui pamantesc se apropia de sfarsit, omul pamantesc trebuia sa fie nascut din nou, nascut din Omul ceresc, nascut a doua oara. Omul pamantesc nu se putea naste din nou prin sinea lui, prin eul lui, Nicodim se mira in auzul cuvintelor lui Isus, si vroia sa stie cum si care este mama prin care se va face nasterea din nou a omului pamantesc. Nicodim era omul pamantesc, cunostinta lui era pamanteasca, gandirea si intelepciunea lui erau de natura pamanteasca pentruca el era nascut dintr-o mama pamanteasca. Deci el se gandea tot la o mama pamanteasca prin care sa fie nascut din nou, el nu vedea Imparatia lui Dumnezeu, Omul ceresc, Mama cereasca dadatoare de viata, ochii lui pamantesti erau inchisi in neputinta si el vedea in Isus cel mult un profet un om pamantesc peste care coborase Duhul Sfant al lui Dumnezeu. Isus fiind trimis de Dumnezeu a declarat hotararea si voia lui Dumnezeu unde zicea El: Nu te mira ca ti-am zis: "TREBUIE SA VA NASTETI DIN NOU". Cata greutate de slava, ce taina a intelepciuni si a voii lui Dumnezeu era asezata in cuvintele acestea rostite de Isus, Mama cereasca era deja insarcinata cu omul care in scurta vreme va fi numit omul nascut din nou, faptura noua.

 Decretul voii lui Dumnezeu nu cerea omului sa se nasca din nou sau a doua oara si ultima oara prin sinea lui, prin el insusi, nasterea din nou nu este iluminarea, redesteptarea omului launtric prin meditatie, prin metode si fapte facute de omul pamantesc. Daca omul pamantesc este mort cum poate un om mort sa se ilumineze sa se retrezeasca, sa revina la viata sa se nasca din nou prin sinea lui, prin eforturi personale? Dragi mei cititori invatatura, principiile si declaratiile oamenilor pamantesti, mai ales a oamenilor care in vremea aceasta au inbratisat Miscarea Anilor Noi (New Age Movement) sunt invataturii si declaratii vechi predicate prima data in gradina Edenului. Sunt cu siguranta predicile subtile, inselatoare si lipsite de adevar ale vechiului sarpe numit Diavolul si Satana. Eckhart Tolle in cartea lui THE POWER OF NOW (Puterea prezentului sau a lui Acum) pagina 224 gasim urmatoarele cuvinte: “I don’t call it finding God, because how can you find that which was never lost, the very life that YOU ARE? The word God is limiting not only because of thousands of years of misperception and misuse, but also because it implies an entity OTHER THAN YOU. God is Being itself, not a being. There can be no subject-object relationship here, no duality, NO YOU AND GOD. God-realization is the most natural thing there is. The amazing and incomprehensible fact is not that you can become conscious of God but that YOU ARE NOT conscious of God”. "Eu nu numesc aceasta găsirea lui Dumnezeu, deoarece cum poti găsi ceia ce nu a fost niciodată pierdut, însăşi viaţa care TU ESTI? Cuvântul Dumnezeu este limitat nu numai pentru că mii de ani de neantelegere si folosire gresita, dar, de asemenea, si pentru faptul ca implică o entitate ALTA IN AFARA DE TINE. Cuvantul Dumnezeu descrie ca El este o fiinta in sinea lui si numai pentru El, si nu numai o fiinta care poate fi ORICINE. Acolo nu poate fi nici o relaţie de subiect-obiect, nici o dualitate, NU TU SI DUMNEZEU. Realizarea despre Dumnezeu este cel mai natural lucru care există. Uimitor şi de neînţeles este faptul nu că poti deveni conştient de Dumnezeu, dar faptul ca TU NU ESTI CONSTIENT de Dumnezeu (tu nu recunosti nici un dumnezeu in afara de tine insuti, pentruca tu si Dumnezeu existati intr-o singura fiinta)".

 New Age folosesc Scriptura tocmai sa contrazica Scriptura, New Age foloseste numele si persoana Domnului nostru Isus Hristos fiind calauziti de duhul lui ANTICHRIST, New Age foloseste Numele lui Dumnezeu pentru promovarea omului launtric nenascut din nou, nu numai purtand chipul si asemanarea lui Dumnezeu dar fiind el insusi Dumnezeu in asa fel ca omul nu este faptura sau copilul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu este Creatorul sau Tata omului. Ei spun ca Dumnezeu este viata eterna, omul nu a fost sau va fi, el este tot viata eterna, asa dar Dumnezeu sau omul este aceeasi putere universala, aceeasi esenta universala adica viata eterna. Omul nu are nevoie de o putere exterioara, de fapt el fiind singura viata eterna nu este in nevoie de nimic. Tot ce trebuie sa faca omul care inca nu este luminat, care inca nu este desteptat sau trezit in realitate, el trebuie sa gaseasca adevarul despre cine este el numai in el insusi, in eul lui launtric. Declaratiile lui Dumnezeu din Sfintele Scripturii referitoare la Fiul Sau Isus Hristos, la marea bogatie asezata de Dumnezeu In El pentru om, sunt complect nerecunoscute de filosofi miscarii Anilor Noi. Despre crucea suferintelor, a mortii lui Isus, a invierii Lui nu se prea pomeneste in ratacirea acestor oameni impotrivitori ai adevarului si apostoli ai duhului lui ANTICHRIST. Daca omul de afara adica trupul si sufletul, mintea omului este moarta, si daca adevaratul sau launtricul EU, SELF, este viata eterna, cum se poate intampla, cum se poate explica ca aceasta viata eterna adica adevaratul self, omul launtric locuieste in intuneric si trebuie sa fie iluminat? Cum se poate explica ca omul din nauntru fiind viata eterna este adormit si trebuie retrezit? Cum se poate explica invatatura lor unde omul de afara este mort deci nu poate fi de folos omului launtric care este adormit in intuneric? Daca omul launtric este viata eterna cum s-a intamplat ca aceasta viata eterna a fost biruita de puterea somnului si de puterea intunericului? Ce garantie poate sa aiba aceasta viata eterna din omul launtric ca acum poate sa biruie somnul si intunericul prin puterea ei personala daca este deja victima si-n robie sub puterea somnului si sub puterea intunericului? Intelepciunea lumii este putin spus o nebunie.

 Prin pacatul neascultari porunca cuvantului lui Dumnezeu a fost implinita in om si omul a murit potrivit cu porunca lui Dumnezeu, tot ce era si tot ce avea omul a intrat sub stapanirea si robia morti, trupul lui, sufletul lui si duhul lui, toate impreuna prin pacat au intrat in aceea stare de moarte. Starea aceasta de moarte a venit peste om ca o plata, ca ceva castigat de om, ca un merit pentru neascultarea de porunca lui Dumnezeu. Omul deci nu are nici un merit dupa Legea lui Dumnezeu sa fie izbavit din starea de moarte meritata si castigata de om. Daca Dumnezeu hotareste sa elibereze omul din starea si robia mortii El face aceasta prin indurarea Lui, prin mila Lui, prin bunatatea Lui, prin dragostea Lui pentruca omul vinovat nu are nici un merit, deaceea este scris: Fiindca Dumnezeu a inchis pe toti oamenii in neascultare, ca sa aiba indurare de toti. Romani11: 32. Dumnezeu a inchis, pe toti oamenii in sentinta neascultarii ca o plata castigata, meritata pentru pacatul neascultarii lor, dar cand Suveranul Dumnezeu hotareste sa elibereze pe toti oamenii din inchisoarea neascultarii lor o face din pricina indurarii Lui. Omul a fost inchis de Dumnezeu in sentinta neascultarii lui, trupul lui, sufletul lui si duhul lui au fost pentru multa vreme sub lacatul inchisori si a pedepsei lui Dumnezeu. Omul nu se poate elibera singur din pedeapsa neascultarii lui, Dumnezeu l-a inchis si numai Dumnezeu poate sa-l deschida, Dumnezeu tine cheile inchisorii lui, totul depinde de Dumnezeu si nu de om. Apostolul stia ceva ce multi oameni nu stiau, si ce stia apostolul stia printr-o descoperire a Duhului lui Dumnezeu, unde scrie el: “CA SA AIBA INDURARE DE TOTI”. Cand Dumnezeu in dreptatea lui a inchis lacatul pe usa inchisori omenirii, cand a luat cheile la El, chiar atunci Dumnezeu si-a adus aminte de hotararea voii Lui facuta in Sine Lui inainte de orice inceput, da! Dumnezeu si-a adus aminte de indurarea Lui si cu bucurie a privit peste veacuri la vremea aratarii, descoperirii indurarii Lui, cand Fiul Sau Isus, Reprezentantul si Imputernicitul, Unsul indurarii Sale va primi cheile mortii si ale Locuintei mortilor si va deschide usa vechei inchisori iar omenirea toata va fi nascuta din nou, unde fiecare om la randul cetei lui va vedea si va intra in final in minunata Imparatie a Harului lui Dumnezeu Aleluia! Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care, dupa indurarea Sa cea mare, ne-a NASCUT DIN NOU PRIN INVIEREA LUI ISUS HRISTOS DIN MORTI, la o nadejde vie (1Pet.1:3). Fiindca ati fost NASCUTI DIN NOU nu dintr-o samanta care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvantul lui Dumnezeu, care este viu si care ramane in veac. (1Pet.1:23). El, de bunavoia Lui, ne-a NASCUT prin Cuvantul adevarului, ca sa fim un fel de parga a fapturilor Lui. (Iac.1:18). Iata ca si nasterea din nou o avem deja tot IN EL, INAUTRU IN ISUS HRISTOS Aleluia!

 

 

 

Other Writings in This Series:

Capitolul 1
Capitolul 2
Capitolul 3
Capitolul 4
Capitolul 5
Capitolul 6
Capitolul 7
Capitolul 8
Capitolul 9
Capitolul 10
Capitolul 11
Capitolul 12
Capitolul 13
Capitolul 14
Capitolul 15
Capitolul 16
Capitolul 17
Part 17
Capitolul 18