Home
WRITINGS
SCRIERII
POEMS
POEZII
LINKS
CONTACT
SITE MAP

Lazar


PILDA ACEASTA NASTEREA LUI ISUS Casatoria Cereti, Cautati, Bateti Moartea & Invierea Legea Circularitati Incapacitatea umana Despre Alegere


- David Ilea -

In Luca 16:20, Isus continua povestirea Sa, zicand, “La usa lui [adica a bogatului], zacea un sarac, numit Lazar, plin de bube. Si dorea mult sa se sature cu faramiturile, care cadeau de la masa bogatului; pana si cainii veneau si-i lingeau bubele.”

Cine este saracul acesta de la poarta bogatului plin de bube pentru care cainii arata mai multa mila decat bogatul? Evrei acestia, intre care era si bogatul, priveau neamurile de oameni din jurul lor ca fiind necurati, barbari, si chiar caini. In pilda aceasta, Lazar este omul sarac, cersitorul situat la usa, sau poarta, bogatului. Omul situat afara, si nu in, casa bogatului – afara, la poarta, si nu pe propietatea bogatului; afara si nu in familia lui; cineva la granitele lui Iuda, cineva care nu face parte din bogatiile si binecuvantarile lui Iuda. Lazar reprezinta oamenii bolnavi spiritual, saraci, dar doritori macar de firimiturile fagaduintelor lui Iuda.

Luca 16:21 ne spune, “pana si cainii veneau si-i lingeau bubele.” Aici e o greseala in traducere. In limba greaca cuvintul care e tradus aici ca “pana” e cuvantul grec, “αλλα.” Acest cuvant, tradus corect, inseamna “altul” sau “alti” sau “inca unul de acelas fel” – nu “pana.” Asa dar, traducerea corecta al acestui verset este, “alti cainii veneau si-i lingeau bubele,” care ne spune ca si el era un caine ca si ceilalti caini care-i lingeau bubele. Cred ca multi oameni care citesc acesta scriere cunosc faptul ca majoritatea cainilor au obiceiul sa linga ranile lor, ranile altor cainii, si chiar ranile stapanilor lor.

Binenteles, Lazar si ceilalti prieteni ai lui nu erau caini in realitate. Cuvintul “caini” serveste in pilda aceasta ca un symbol ce reprezinta popoarele netaiate imprejur, care erau la poarta – sau la granita – cu Iudeea, care erau lipsite de toate binecuvantatele bogatii ale casei lui Iuda, si care se consolau unul pe altul cu tot ce aveau ei mai bun (mai putin cand se luau la lupta, sfasiindu-se uni pe alti dupa obiceiul cainilor). Lazar este un cersitor in insusi ochi lui si un caine in ochi bogatului. Cersitul, in timpul acela, se facea de obicei la poarta cetatilor unde multi oameni intrau si ieseau din cetate.

Este foarte important sa aratam aici cum Dumnezeu, in planul Sau, a randuit hotare, granite, si locuri unde sa locuiasca fiecare neam si familie din intreg neamul omenesc. (In Geneza 10:25, gasim scris ca un om a fost numit Peleg “pentru ca pe vremea lui sa impartit pamantul.” In Deutronom 32:8, scrie, “Cand Cel Prea-nalt a dat o mostenire neamurilor, cand a despartit pe copiii oamenilor, a pus hotare popoarelor, dupa numarul copiilor lui Israel.” Faptele Apostolilor 17:26-27 ne spune ca “El a facut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa locuiasca pe toata fata pamantului; le-a asezat anumite vremi si a pus anumite hotare locuintei lor ca ei sa caute pe Dumnezeu si sa se sileasca sa-L gaseasca bajbaind, macar ca nu este departe de fiecare din noi.”) Inca de la inceputul istoriei omenesti, Dumnezeu, in suveranitatea Sa, nu numai ca a hotarat timpul si hotarele locului unde sa locuiasca fiecare familie sau neam de oameni, dar a focut in Sinea Lui o hotarare de binecuvantare pentru fiecare familie omeneasca in samanta lui Avraam. (In Geneza 22:18, Dumnezeu ii spune lui Avraam, “Toate neamurile pamantului vor fi binecuvantate in samanta ta.”) Deci, Lazar reprezinta, fara indoiala, familiile de oameni din jurul lui Iuda, chiar la poarta lui, dar in necunostinta de fagaduintele lui Dumnezeu facute pentru ei toti in samanta lui Avraam.

Deasemenea, trebuie remarcat faptul ca “Lazar” este forma greaca a cuvintului “Eleazar” din limba ebraica care inseamna “Dumnezeu a ajutat.” In una din calatoriile sale, Domnul Isus a ajuns pana pe coasta unde se aflau importantele localitati Tir si Sidon. Aici gasim oameni foarte remarcabili. Ei se trageau din poporul care au inventat scrisul, Fenicienii. Ei erau, dintre neamuri, oameni cu mare nume in industria lor, in constructii de case, ca si Greci antici. Poporul acesta, cu toata cultura lor si cu comertul pe uscat cat si pe ape, era foarte idolatric. Cand poporul lui Israel au luat in stapanire tara Canaanului, au lasat cu viata multe din popoarele care erau atunci in Canaan. Aceste popoare au fost tot timpul un prilej de razboi si chiar de cadere spirituala pentru poporul lui Israel. Uni studenti ai Bibliei considera ca Isus ar fi trecut de granita lui Iuda, vestind vestea buna chiar in cetatile Tir si Sidon. Acest lucru nu se poate dovedi ca fiind adevarat deoarece Isus trebuia sa vesteasca vestea buna mai intai la ai Sai – la oile pierdute a casei lui Israel.

In Matei 15:21-22 scrie, “Isus, dupa ce a plecat de acolo, S-a dus in partile Tirului si ale Sidonului. Si iata ca o femeie Canaanita a venit din tinuturile acelea si a inceput sa strige catre El ‘Ai mila de mine Doamne, Fiul lui David.’” Deci, intelegem clar ca Isus venise pana la granita cu tinutul Tirului si al Sidonului. Isus venise, in primul rand, la ai Sai, la poporul ales. Mai tarziu, ajuns la Calvar, a murit pentru intreaga faptura omeneasca – pentru Israel si pentru Neamuri. Din acelea tinuturi, o femeie Canaanita, auzind de puterea iubiri Sale pentru toata omenirea, vine la Isus si nu se opreste din strigatul ei disperat pentru ajutor pentru fica ei, care era greu muncita si stapanita de un drac. Isus priveste spre aceasta fiinta cu mila, si totusi din gura Lui se aud cuvinte atat de respingatoare. Femeia nu se da batuta. Ea striga mereu, “Ai mila de mine, Doamne, Fiul lui David.” Ea pare ca spune, “Domnul meu nu ma respinge. Te rog! Nu am pe nimeni la cine sa ma duc dupa ajutor. In poporul meu de origine, toti zeii si idolii la care ne inchinam nu sunt in stare sa-mi vindece copila. In poporul lui Iuda nu sunt primita si sunt privita nu mai mult decat un caine.” Isus, uitandu-se adanc in inima, spune acestea cuvinte in prezenta celor ce il inconjoara si care insista sa ise dea drumul, “Eu nu sunt trimis decat la oile pierdute ale casei lui Israel.”

Isus continua calatoria Sa, dar femeia aceasta vede in Isus, si in privirile Lui, singura ei speranta. Ea stie ca in Iuda nu are trecere in fata fruntasilor si a capilor de religie. In duhul ei, vede in Isus adevaratul Domn si Stapan al vieti sale. Deaceea, dintr-o data, vine si se arunca la picioarele lui Isus rostind cuvintele ce le purta in adancul inimi, “Doamne ajuta-mi!” Sau, mai correct spus, “Tu esti Domnul meu. Tu ma poti ajuta.” Isus, miscat adanc in duhul Lui de aceasta scena, ii zice, “Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci la catei!” Oh! Cate femei de pe intreaga noastra planeta, in zilele noastre, ar fi ramas inca la picioarele Lui, in semn de inchinare si recunoastere ca Stapan si Domn si in asteptare dupa ajutor la auzul acestor cuvinte atat de injositoare? Cate femei de azi, in situatia aceasta, ar fi privit la Isus si ar fi zis, aceentuand fiecare cuvant, “Nu ma asteptam sa aud asa ceva de la un om ca tine! Eu credeam ca tu esti un om milos, un om intelept, un om cu caracter. Se pare ca ma-m inselat. Tu treci de orice limita omeneasca si civilizata. Eu nu sunt un caine! Sunt o femeie!” Cate alte cuvinte de aparare si indereptatire puteau fi folosite? Dar ea, femeia Canaanita, trece fulgerator de repede peste toate limitele si barierele puse de Lege si de oameni, si in umilinta si foarte linistita raspunde, “Da, Doamne, dar si cateii mananca firimiturile care cad de la masa stapanilor lor.”

Cuvintele acestea poate nu au insemnat prea mult pentru cei din jur, dar Isus a inteles mai mult decat sunetul cuvintelor ei. Impotriva clasei sociale, unde aceasta femeie era asezata pentru o scurta vreme, ea, luminata de credenda primita de la Dumnezeu, raspunde cu ochi sclipind de bucurie, “Oricine spun oameni ca sunt, din orice clasa sociala fac parte, deocamdata, totusi tu esti Domnul meu. Tu esti singurul meu Stapan. Tu esti Creeatorul nostru. Tu singur ne astamperi foamea. Fie ca suntem copii, fie ca suntem cateii, toti ne alimentam din aceeasi paine.” Isus privind adanc in spiritul ei, privind trecutul, prezentul si viitorul neamului de oameni pe care aceasta femeie ii reprezinta, rosteste minunatele cuvinte care rasuna dealungul veacurilor, “O, femeie, mare este credinta ta; faca-ti-se cum voiesti.” Si fica ei sa tamaduit chiar in ceasul acela. Femeia aceasta asemanata cu un caine e multumita, deocamdata, sa primeasca doar firimituri din bogata paine care se afla pe masa copiilor. Ea ramane credincioasa, primind eliberarea ficei ei de sub stapanirea lui Satan.

Lazar, deci, inseamna Dumnezeu a ajutat. Strigatul femeii, situata la granita, sau la poarta, lui Iuda in starea ei decazuta este, “Doamne, ajuta-mi.” Cred ca se vede destul de clar, si din povestirea cu femeia Canaanita, cine sunt persoanele din pilda bogatului si a lui Lazar. Cand ne amintim de expresii cum sunt “cateii” sau “firimituri ce cadeau de la masa,” cat de bine se aseamana acestea cu expresiile din pilda bogatului. Lazar, fiind in asociere cu caini si fiind la poarta bogatului, dorea mult firimiturile ce cadeau de la masa bogatului care il clasifica pe el in clasa cainilor, a celor necurati, a celor netaiati imprejur, in clasa Neamurilor. Tot asa era si femeia Canaanita – considerata in clasa neamurilor si intilnind pe Isus la poarta, la granita lui Iuda cu neamurile din Tir si Sidon.
Cat este de limpede si usor de inteles pilda spusa de Isus cand Duhul Adevarului ne calauzeste. Sunt multe alte scripturi care vorbesc foarte puternic despre stare decazuta a tuturor neamurilor in timpul Domnului Isus. Apostulul Pavel in scurte, dar valoroase cuvinte, zice, “De aceea voi care altadata erati neamuri din nastere, numiti netaiati imprejur de catre aceia care se cheama taiati imprejur, si care sunt taiati imprejur in trup de mana omului; aduceti-va aminte ca in vremea aceea erati fara Hristos, fara drept de cetatenie in Israel, straini de legamintele fagaduintei, fara nadejde, si fara Dumnezeu in lume” (Efeseni 2:11-12). De fapt, aceasta era prapastia dintre bogatul si Lazar care-i despartea. Caci El este pacea noastra, care din doi a facut unul, si a surpat zidul de la mijloc care-i despartea, si in trupul Lui, a inlaturat vrasmasia dintre ei, Legea poruncilor, in oranduielile ei” (Efeseni 2:14-15). Asa dar, sa lasam usa minti noastre larg deschisa sa patrunda in launtrurile noastre lumina adevarului care ne aduce pace si odihna. 

 

Other Writings in This Series:

Bogatul
Lazar
Moartea Celor Doi
Sanul Lui Avraam
Lazar in Sanul Lui Avraam
Bogatul in Locuinta Mortilor
Prapastia Mare

 

wau