Povestea omului bogat si a lui Lazar este, fara indoiala, una dintre cele mai ne-intelese povestiri din Biblie. Este aceasta povestire o pilda sau o declaratie a unui fapt real referitor la viata dincolo de groapa? Cei mai multi evanghelisti traditionalisti contrazic cu tarie faptul ca aceasta povestire spusa de Isus poate fi o pilda. Ei spun ca aceasta nu poate fi o pilda pentruca povestirea incepe sub forma unei intamplari adevarate.

Povestirea incepe (in Luca 16:19) cu “era un om bogat care se imbraca in porfira si in subtire…” si ei afirma ca Isus ne spune de o intamplare care a avut loc undeva. Dar, uitandu-ne in Luca 15:11, vedem foarte clar ca pilda fiului risipitor incepe cu “un om avea doi fii…” – tot sub forma unei intamplari adevarate. Totusi, marea majoritate a predicatorilor afirma ca povestirea fiului risipitor este, cu adevarat, o pilda si, cu placere, predica simbolurile acestei pilde.

Isus vorbea norodului in general in pilde. Pilda este o prezentare analogical, o povestire simbolica, care poate fi chiar o fabula cat timp aceasta poate fi folosita sa reprezinte, sa ilustreze, sau sa scoata in evidenta punctele esentiale ale adevarului. O analogie in sine nu este neaparat un adevar, dar poate sa ne indrepte spre adevar prin ilustratiile ei. De exemplu, o persoana poate zice, “Sotia mea e un iepure.” Fraza aceasta este o metafora, o pilda, o analogie. Deci, din cele zise, nu vom intelege ca sotia acestei persoane e chiar un iepure cu patru picioare, doua urechi mari, si celelalte aspecte si caracteristici a unui iepure. Ci, foarte simplu vom intelege ca sotia aceea iubeste mult vegetabile sau poate chiar e o vegetariana. Pe de alta parte, daca am analiza afirmatia de mai sus dupa cele spuse literar, si nu dupa realitatea spre care tinteste aceasta afirmatie, atunci sotia respectiva nu mai este o femeie ci chiar un iepure.

Ucenicii, fiind foarte curiosi, intreaba pe Isus, “De ce le vorbesti in pilde?” Isus le raspunde, “Pentruca voua v-a fost dat sa cunoasteti tainele Imparatiei cerurilor, iar lor nu le a fost dat. De aceea le vorbesc in pilde pentru ca ei, macar ca vad, nu vad si, macar ca aud, nu aud nici nu inteleg, si cu privire la ei se implineste prorocia lui Isaia care zice, ‘Veti auzi cu urechile voastre si nu veti intelege, veti privi cu ochii vostri si nu veti vedea’” (Matei 13:10-17). Asa dar, o pilda va produce confuzie, ratacire de la adevar, si intuneric pentru cei mindri in sinea lor si pentru cei necredinciosi. Aceeasi pilda va produce regasire, o buna intelegere, si cu adevarat lumina pentru ucenicii lui Isus. Acest lucru se adevereste mai ales cand se ia in considerare povestea omului bogat si a lui Lazar care, de fapt, e o pilda.

De obicei cind se vorbeste despre aceasta pilda vorbitori nu iau in considerare imprejurarile in care se gasea Isus in timpul cind spunea pilda aceasta. Isus spunea pilda aceasta dupa ce luase pranzul in casa unui fariseu unde vindecase pe un om bolnav de dropica si daduse multe sfaturi prin diferite pilde. Dupa plecare lui Isus de la casa fruntasului, era inconjurat de mult popor. O parte mare din acest popor erau vamesi si feluriti pacatosi. Iar o alta parte erau oameni din clase religioase de farisei si carturari. Vamesi si pacatosi se inghesuiau in jurul lui sa-l vada si sa-l asculte. Fariseii si carturari se grupau impreuna la o distanta mai mare de Isus si, intre ei, argumentau si puneau in discutie tot felul de judecati impotriva lui Isus si acelora ce se inghesuiau in jurul Lui. In Luca 15:2 citim, “Fariseii si carturari carteau si ziceau: ‘Omul acesta primeste pe pacatosi si mananca cu ei.’ Dar Isus le-a spus pilda aceasta.” Asa arata pe scurt imprejurarile in care se gasea Isus in timpul cand le-a povestit cele scrise in capitolele 15 si 16 din Luca.

Cred ca se stie de cei mai multi cititori ai Bibliei ca in scrierea originala nu aveam scrierile sistematizate pe capitole si versete. Asa dar, cele doua capitole fac parte din o singura povestire numita “pilda aceasta” – o pilda formata din 5 diferite povestiri incepand cu povestirea cu oaia ratacita si terminand cu povestirea bogatului si a lui Lazar. Expresia “pilda aceasta” o gasim numai in Luca 15:3, si scrierea in limba Greaca specifica folosirea singulara  - adica o singura pilda – “pilda aceasta” si nicidecum pluralul, adica “pildele acestea.” Poate cineva intreaba la care din cele 5 povestiri se refera expresia “pilda aceasta.” Cred ca majoritatea predicatorilor crestini ar raspunde ca povestirea femeii care are 10 lei de argint, povestirea fiului risipitor, si povestirea ispravnicului necredincios sunt deasemenea pilde. Trebuie sa fie clar pentru toti ca toate cele 5 povestiri formeaza impreuna “pilda aceasta” pe care Isus o prezinta in fata si in prezenta vamesilor si pacatosilor, a fariseilor si carturarilor, si a ucenicilor. In fata acestor mari realitati, e lipsita de fundatie afirmarea unora ca povestirea bogatului si a lui Lazar nu este o pilda.

L. F. Hurley scria ca Isus iubea vamesi si pocatosi, le dorea mult, si lucra chiar la salvarea lor din starea lor asa de josnica. De cealalta parte, se gaseau cei cu o neprihanire personala (fariseii si carturari), a caror slujba era sa invete pe pacatosi dragostea lui Dumnezeu, sa-i ajute, sa-i calauzeasca spre Dumnezeu si poruncile Sale. Nu e destul ca nu faceau aceasta, dar erau plini de ura si dispret impotriva acestei clase de oameni. Pacatosii erau excomunicati de la intilnirile lor religioase. In prezenta lor, si pentru ei, Isus le spune pilda aceasta – parte din pilda pentru cei cazuti la pamant sub povoara grea a pacatului, spre incurajare si in final ridicare, si o alta parte din pilda pentru capi invatotori religiosi plin de ura si venin, spre ai judeca pentru modul in care interpreteaza Legea lui Dumnezeu data poporului lui Israel prin Moise. Asa dar, primele 3 povestiri se adreseaza mai mult cu speranta si regasire pentru cei alungati si cazuti sub povoara grea a pacatului. Iar ultimele 2 povestiri se refera mai mult spre cei in pozitii inalte in societate si in religie in vederea judecati pentru toata ura si dispretul fata de cei numiti pacatosi.

Daca povestirea omului bogat si a lui Lazar nu e o pilda, atunci avem de a face cu implicatii si aspecte foarte complicate. Daca povestirea aceasta e o dovada clara a conditiei umane dupa moarte asa cum multi predicatori afirma, chiar cu o oarecare bucurie, atunci cei aflati in cer (sanul lui Avram) vor putea sa vorbeasca cu cei din focul chinului etern. Parinti si copii, surori si frati, sotii si soti vor putea sa vada peste prapastia mare pe cei iubiti ai lor chinuindu se in vapaia focului fara sfarsit. Nu numai ca vor putea sa-i vada, dar vor pute sa-i auda in urletele lor de groaza si chin rugand pe cineva sa vina la ei sa le aduca macar un picur de apa sa mai reduca putin din nedescrisele dureri in mijlocul focului etern.

Oh, ce situiatie ingrozitoare! Vor putea oare cei din cer sa se bucure, sa strige de bucurie, privind aceasta scena a infernului etern? Va fi oare o singura fiinta umana care sa strige de bucurie, sa se veseleasca la masa intinsa in cerul plin de slava, privind in acelasi timp pe uni din cei dragi si auzind urletul ingrozitor al preaiubitilor din chinul fara de apus, strigat dupa ajutor, strigat de recunostinta si predare, strigat dupa mila si indurare, strigat pentru un singur strop de apa? Se prea poate ca dupa un anumit timp privind si auzind gemetele si strigatele celor din infern, poate o mama din maretul cor ceresc se va arunca spre prapastia unde vede si aude copilul ei, poate o inima de tata pentru un fiu al sau, poate un sot sau o sotie, poate un prieten bun, poate un vecin bun, poate cineva se va desprinde de parada cerului in sarbatoare si auzindu si numele ca e rugat sa-si inmoaie un deget in putina apa si sa racoreasca limba celui drag din vapaia focului. Poate ca se vor gasi mai multi care au iubit cu adevarat si se vor indrepta spre acel infern daca nu vor putea sa salveze pe cei dragi macar sa le racoreasca pentru un minut trupul lor cu un pahar de apa. Mai mult decat aceasta, se pare ca strigatele dupa mila si salvare a celor din vapaia focului etern va acoperi strigatele de bucurie si veselie a celor din cer. Dar cum va fi oare inima Tatalui ceresc care intodeauna a iubit neamul omenesc (lumea de oameni, omenirea) si care, din adancul dragostei Sale, a trimis pe Fiul pentru salvarea omenirii? Va fi acest foc si chin mai lung ca si dragostea Sa? Va intrece oare plinsul bucuria? Va fi invinsa viata de puterea morti? Va fi mai puternic intunericul ca lumina? Va fi asa de scurta mila si indurarea Sa si minia Sa va fi eterna?

Pentru toate acestea si multe altele inca, ne putem da seama ca in povestirea de mai sus Isus nu se refera la conditile reale ale vietii dupa moarte. Poti tu, iubite cititor, sa spui cu tarie ca Isus se foloseste de personajul acesta – omul bogat imbracat in porfira si in subtire, ducand o viata imbelsugata si plina de veselie – ca o figura de reprezentare a intregului neam omenesc mort in pacat? Crezi ca in persoana omului bogat poate fi descrisa indeajuns conditia, starea de pacat a omului muritor? Apoi poate cineva sa sustina cu tarie ca in persoana lui Lazar – omul sarac si plin de bube, cersitorul de la poarta bogatului – Isus descrie conditia tuturor oamenilor neprihaniti, mostenitorii vietii si ai adevarului? Daca ne uitam cu atentie, vom observa ca Isus nu zice nici macar un singur lucru in care sa-l descrie pe bogat ca pacatos. Nu e invinuit de nici o crima. Nu e invinuit de nici un lucru rau. El era doar un om bogat si traia o viata imbelsugata plina de veselie si stralucire, ca in zilele noastre unde putem include milioane de crestini – chiar si multi predicatori.

Avram raspunde bogatului si zice, “Fiule, adu-ti aminte ca in viata ta tu ti ai luat lucrurile bune si Lazar si a luat pe cele rele.” De remarcat este faptul ca astazi oameni bogati au mult mai mult decat bogatul din povestirea aceasta. Bogati de acum au multe bogatii pe care bogatul de atunci nici nu le a visat. Oameni moderni ai zilelor noastre considera bogatia omului de atunci un strict necesar al vietuiri de azi. Daca asa stau lucrurile si doctrina biserici populare este adevarata cu privire la bogatul din povestirea aceasta, atunci ar trebui cat mai repede sa ne desprindem de toate bunurile pamantesti. Altfel, e foarte posibil sa sfarsim in vapaia iadului etern (cuvantul IAD nu se gaseste niciunde in scrierile originale, nici in vechiul, nici in noul testament, si slava Domnului, nu se gaseste niciunde in Biblia Limbi Romane. Deasemenea cuvintul VEAC a fost inlocuit cu cuvintul ETERN sau VESNIC de un asa-zis parinte al biserici pe nume Augustine. De la el se mosteneste invatatura despre IADUL ETERN).

Deasemenea Isus nu a spus ca saracul Lazar era un om bun, neprihanit, credincios sau macar un oarecare crestin. Tot ce se spune despre Lazar e doar ca era un om sarac, plin de bube, flamand, si un prieten al cainilor care veneau si-i lingeau bubele. Daca acestea sunt conditiile prin care se ajunge in raiul lui Dumnezeu, atunci toti predicatori care invata pe alti ar trebui sa devina cersitori ducand o viata de saracie, sa fie siguri ca au multe bube, si sa fie prieteni cu multi caini altfel risca sa nu ajunga in sanul lui Avraam, numit de ei raiul lui Dumnezeu (cerul sau raiul lui Dumnezeu nu se afla in Sanul lui Avraam).

In continuare, pentru toti cei care spun ca pilda aceasta nu e o pilda, ci e conditia vieti dupa moarte unde cei rai vor fi chinuiti si torturati in vapaia focului etern, se prea poate ca nici unul din ei nu crede ca un deget inmuiat in apa sau un picur de apa ar putea racori macar putin timp ingrozitorul chin. Multi orbiti de doctrina iadului etern nascuta in mintea lui Augustin incearca sa literarizeze macar aceasta portiune din toata pilda unde zice, “pe cand era el in Locuinta mortilor (nu in iadul etern) in chinuri, si-a ridicat ochii in sus si a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui si a strigat, ‘Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa si inmoaie varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba caci grozav sunt chinuit in vapaia aceasta.’” Daca continuam literarizarea mai departe, vom intalni imprejurari greu de explicat. De exemplu, il vedem pe bogat in Locuinta mortilor cu trupul sau – care de fapt fusese asezat in mormant. (Poate un suflet despartit de trup sa mai aiba ochi, gura, limba?) Acestea sunt doar cateva din multele cazuri gasite in povestire daca incercam sa o descriem literar si nu sub forma de pilda.

Uni crestini considera ca povestirea aceeasta e temelia doctrinei despre rai sau cer si iad, fondata de Isus, si se grabesc sa descrie chinul grozav a oamenilor rai in vapaia iadului, si lasa deoparte neatinse cele mai multe ilustratii de care sa folosit Isus ca si cum nu ar fi de nici o importanta. (Ce semnificatie are imbracamintea in in subtire si in porfira? Sau faptul ca bogatul mai are 5 frati? De ce 5 frati si nu 4 sau 6? Cine sunt ei? Ce semnificatie are faptul ca la usa lui zacea un sarac?) Toate acestea sunt asezate de Isus in povestirea aceasta. Fiecare cuvant si fraza avand valoare si o insemnatate foarte mare – altfel Isus nu le punea in povestirea Lui.

Putem fi foarte siguri ca si in cazul acesta, ca si in multe alte cazuri, Isus aseaza in pilda aceasta invataturi despre tainele imparatiei Sale care contin multe adevaruri spirituale si profetii – si nici decum invataturi despre cer si iad, sau despre existenta vieti dupa moarte. In povestirea aceasta, referinduse la omul bogat, Isus fiind in prezenta fariseilor si a carturarilor scoate in evidenta spiritul de fariseu, de carturar si doctor al legi. In persoana omului bogat, Duhul Sfint ne arata puterea profetica a lui Isus. In timpul unde ochi Sai privesc in veacuri ne-nascute, inca pe care timpul le tine ascunse in sanul sau. Vedem suveranitatea lui Dumnezeu in a carui mani sunt toate popoarele pamantului, pe unele El le ridica, pe altele El le coboara. Prin chiar faptul ca El prevesteste viitorul si implinirea lui, pana in cele mai amanuntite detalii marcate in timp, este o dovada de netagaduita puteri Sale, a prezentei Sale, in tot timpul si peste tot.

De ce a fost bogatul pierdut si de ce a fost Lazar salvat? Nici un om nu a fost pierdut pentru simplu fapt ca era bogat, si nici un om nu a fost salvat pentru simplu fapt ca era sarac si mizerabil. Amandoi bogatul si saracul au trecut prin viata in pozitia in care Dumnezeu ia asezat. Amandoi au primit diferite talente prin care sa slujeasca lui Dumnezeu. Amandoi au avut oportunitati prin care sa onoreze si sa slaveasca pe Dumnezeu. Nu pozitia in sinea ei ia facut pe ei diferiti – mai degraba felul cum ei au raspuns din pozitia sociala unde Dumnezeu ia asezat ia facut pe ei diferiti in ziua judecati. Pe parcursul povestiri, se intelege clar ca este un semnal de alarma si de desteptare pentru cei ce in timpul lui Isus se bucurau inca de mari privilegii.

Sa vedem acum pe cine reprezinta bogatul. El era unul din urmasi lui Avraam, samanta sa. Bogatula zice, “Parinte Avraame.” El este imbracat in porfira si in subtire, adica vesminte de imparat, si ca fiu al imparatiei, el traieste o viata plina de bucurie si veselie. Astfel, el reprezinta poporul evreu, chiar casa lui Iuda – in particular, conducatorii lui Iuda care reprezentau spiritul si cartacterul intregii natiuni. Acest om bogat numeste pe Avraam “Parinte” si Avraam, la rindul lui, il numeste “Fiu.”

In povestirea aceasta, bogatul e despartit de parintele sau Avraam. Luca 16:23 scrie, “Pe cand era el in Locuinta mortilor, in chinuri, si-a ridicat ochi in sus, a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui.” Apoi observam ca bogatul nu e singur in chin, pentru ca Luca 16:26 zice, “Pe langa toate acestea, intre noi si voi este o prapastie mare.” Asa dar, intelegem ca bogatul era din Israel, dintr-o companie de oameni alesi si binecuvintati de Dumnezeu, cu adevarat fii imparatiei cum declara Isus in Matei 8:11-12, unde scrie, “Dar va spun ca vor veni multi de la rasarit si de la apussi vor sta la masa cu Avraam, Isaac, si Iacov in Imparatia cerurilor. Iar fiii Imparatiei vor fi aruncati in intunericul de afara, unde va fi plansul si scrasnirea dintilor.” Farisei se mandreau cu privilegiul acesta de a fi saminta lui Avraam, si se asteptau sa intre in Imparatia cerurilor numai pentru acest privilegiu. Porfira purpurie reprezinta putere in pozitia imparateasca. Inul subtire reprezinta starea de neprihanire, in cazul acesta neprihanirea prin Lege dupa modul de imbracare a preotilor.

Omul bogat care se imbraca in porfira purpurie era de fapt un conducator, un domnitor. Isus nu vorbea aici de un om bogat de undeva departe, de prin china sau Siberia. Oh, nu! El vorbea despre, si pentru, aceeia la care a fost trimis de Tatal. El vorbea celor ce-l inconjurau, chiar biserici evreiesti din timpul Lui. Semintia lui Iuda era o semintie de carmuitori. Daca bogatul acesta ducea o viata de veselie si stralucire, aceasta nu inseamna neaparat mancari si bauturi naturale. Natiunea lui Israel era favorita cerului, bogata in mila si in indurarea lui Dumnezeu. Nici o natiune nu a fost asa binecuvintata de Dumnezeu cum a fost natiunea evreilor, semintia lui Iuda in special. Ei aveau scripturile si sfanta Lege, si chiar un legamant sfant cu Iehova, Dumnezeul lor. Ei aveau vocea lui Dumnezeu prin proroci si promisiunile lui Dumnezeu ca nimeni altul. Erau foarte bogati asa cum zice apostolul Pavel in Romani 9:4-5, “Ei sunt Israeliti, au infierea, slava, legamintele, darea Legi, slujba dumnezeiasca, fagaduintele, patriarhii…”

Un alt factor important in povestirea aceasta este faptul ca bogatul are 5 frati. Daca povestirea aceasta nu ar fi o pilda, atunci numarul 5 nu ar avea importanta. Dar, fiind o pilda, numarul 5 are valoare mare. Sa vedem, dar, cine sunt cei 5 frati, si daca cu adevarat ei sunt chiar 5. Stiind deja ca bogatul se trage din Avraam si este semintia lui Iuda, vedem ca tatal lui Iuda era Iacov. El a avut 12 fii. Fii nascuti de Leea sunt Ruben, Simion, Levi, Iuda, Isahar, si Zabulon. Fii nascuti de Rahela sunt Iosiv si Beniamin. Fii nascuti de tiitoarea, Bilha, sunt Dan si Neftali. Fii nascuti de tiitoarea, Zilpa, sunt Gad si Aser. In total sunt 12 fii, si acestia sunt fii lui Iacov. Iuda, deci, este unul din cei 6 fii nascuti lui Iacov de nevasta lui Leea. Ei sunt singuri 6 frati venind de la acelasi tata si aceeasi mama, potrivit cu Geneza 35:23-26. Asa deci se recomanda bogatul ca fiind unul din cei 6 frati, fii lui Iacov unde zice, “Caci am 5 frati.”

Daca faptul acesta nu insemneaza nimic pentru predicatori moderni cu siguranta a insemnat foarte mult pentru cei din jurul lui Isus. Ei erau mandri cu familiile lor. Fiecare cunostea familia si semintia de unde se tragea. Pentru ei, a fost usor chiar sa inteleaga depre cine le vorbea Isus. Acesta este bogatul depre care vorbeste Isus – chiar imparatia lui Iuda care supravietuia in timpul lui Isus. Masa imbelsugata si bogatia bogatului ne aminteste de bogatile nemarginite pe care le-a dat Dumnezeu poporului Sau. Dar Iuda e judecat pentru faptul ca toata preocuparea si atentia lui era asupra darurilor primite, si nu asupra celui ce le-a dat, pana acolo unde binecuvintarile lui Iuda au devenit o cursa si o pricina de cadere din promisiunea lui Dumnezeu, cum gasim scris in Romani 11:8-11. Legea, cu toate randuielile ei sfinte, a cauzat doar o mandrie personala in rindurile fariseilor si, in general, in conducatorii lui Iuda. In loc sa devina o Imparatie de preoti si o binecuvintare pentru toate familile pamantului, ei au acumulat o ura si un dispreat pentru toti care nu erau din neamul lor ales si pentru toti care nu luau parte la aceeasi masa bogata. Ei erau prototipul bisericii din Laodicia, care deasemenea gandea cu mintea de fariseu, dupa cum scrie in Apocalipsa 3:17, “Pentruca zici: ‘Sunt bogat, m-am inbogatit si nu duc lipsa de nimic.’ si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb, si gol.”

Isus ne arata unde erau vinovati fariseii, in Luca 18:9,11 unde zice, A mai spus si pilda aceasta pentru unii cari se incredeau in ei insisi ca sunt neprihaniti, si dispretuiau pe ceilalti… Fariseul sta in picioare, si a inceput sa se roage in sine astfel, ‘Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, hrapareti, nedrepti, preacurvari sau chiar ca vamesul acesta.’” Isus a fost foarte miscat de fatarnicia fariseilor si fruntasilor de religie din timpul acela, care inchideau usa imparatiei lui Dumnezeu in fata oamenilor. Nu intrau ei, dar nu lasau nici pe alti sa intre. Ei luau putinul vaduvei in schimbul unei rugaciuni lungi in fata oamenilor. Ei pazeau litera Legi, dar mai mult traditii asezate de mintea omeneasca, si negligeau dreptatea, mila, indurarea, si dragostea fata de Dumnezeu si fata de aproapele lor. Ei cautau locuri de cinste, invatand oameni sa le faca plecaciuni in public. Ei legau sarcini grele de purtat pe umeri oamenilor, dar ei nu le atingeau nici macar cu un deget. Ei isi schimbau fetele sa arate obositi in postul lor in timp ce, in inima lor, erau fara mila si plin de veninul amar de naparca fatarniciei.

Toate acestea si multe altelea produceau o durere adanca in inima lui Isus, mai ales cand vedea oile casei lui Iuda risipite si fara de pastor. Toti fruntasi si reprezentanti religiei sau ridicat impotriva lui Isus. Iau dat diferite nume de ocara si de dispret. Iau intins diferite curse prin multe intrebari. In cele din urma, au ridicat toate clasele religioase si sociale impotriva Lui, aducandu-l in fata scaunului imparatesc si strigand, cu ura si dor de rasbunare, strigatul salbatic al morti. In fata acestor ape atat de tulburi si murdare, El, Isus Salvatorul, sa ridicat cu autoritate si putere inlaturand masca vechiului sarpe veninos de pe fata acestor oameni cu vaza si bogati. Astfel, ei raman descoperiti in fata norodului si se poate vedea adevarata lor infatisare si caracterul lor. Acesta este deci bogatul din pilda spusa de Isus. 

Other Writings in This Series: