Home
WRITINGS
SCRIERII
POEMS
POEZII
LINKS
CONTACT
SITE MAP

Capitolul 4


In El Avem Planul Veacurilor 1 Planul Veacurilor 2 Voia Lui Dumnezeu TAINA VOII SALE Implinirea Vremurilor Ziua de Odihna Odihna Lui Inceputul & Sfarsitul UNIREA IN HRISTOS Imparatia Lui Dumnezeu Eternitatea


- David Ilea -                                        

Taina Voii Sale # 4

 

  În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere; căci a binevoit să ne descopere TAINA VOII SALE, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ. Efeseni1: 7-10.

 Taina voii Sale este cu siguranta taina cea mai mare, Taina cea mai importanta, cred eu ca este potrivit cu adevarul cand zic: Taina voii lui Dumnezeu este Taina tainelor, pentru ca in Taina voii lui Dumnezeu sunt misterios asezate multe alte taine. Taina voii Sale desemenea este singura usa de intrare in comoara intelepciuni tainelor lui Dumnezeu. Omului caruia Dumnezeu descopera taina voii Sale, este stabilit pe un drum lung, pe un drum vertical care conduce pe calator din taina-n taina si din slava-n slava, in slava descoperirii voii si a gandurilor lui Dumnezeu. Apostolul Pavel este un tablou minunat in care acest adevar este aratat foarte vizibil. Numai dupa ce prin Duhul Sfant Dumnezeu cu bucurie descopera apostolului Pavel Taina voii Sale, da, numai dupa aceea progresiv el scrie in scriierile lui despre alte taine pe care incepe sa le cunoasca, dar toate acestea fusesera inca de la fundatia lumii cu grija asezate in Taina voii lui Dumnezeu si in planul Sau de lucru Aleluia!

 Iata cateva din minunatele taine despre care scrie apostolul: Fratilor, pentru ca sa nu va socotiti singuri intelepti, nu vreau sa nu stiti TAINA ACEASTA: o parte din Israel a cazut intr-o impietrire care va tine pana va intra numarul deplin al Neamurilor. (Rom.11:25) Iata, va spun O TAINA: nu vom adormi toti, dar toti vom fi schimbati, (1Cor.15:51) TAINA ACEASTA ESTE MARE - (vorbesc despre Hristos si despre Biserica). - (Efes.5:32) Si pentru mine, ca ori de cate ori imi deschid gura sa mi se dea cuvant, ca sa fac cunoscut cu indrazneala TAINA EVANGHELIEI, (Efes.6:19) Rugati-va totodata si pentru noi, ca Dumnezeu sa ne deschida o usa pentru Cuvant, ca sa putem vesti TAINA LUI HRISTOS, pentru care, iata, ma gasesc in lanturi: (Col.4:3) Caci TAINA FARADELEGII a si inceput sa lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreste acum sa fie luat din drumul ei. (2Tes.2:7) Ci sa pastreze TAINA CREDINTEI intr-un cuget curat. (1Tim.3:9) Si, fara indoiala, mare este TAINA EVLAVIEI "Cel ce a fost aratat in trup a fost dovedit neprihanit in Duhul, a fost vazut de ingeri, a fost propovaduit printre Neamuri, a fost crezut in lume, a fost inaltat in slava." (1Tim.3:16). Isus Hristos El Taina voii lui Dumnezeu deasemenea mentioneaza despre o taina a lui Dumnezeu unde gasim scris: "Voua", le-a zis El, "v-a fost dat sa cunoasteti TAINA IMPARATIEI LUI DUMNEZEU; dar pentru cei ce sunt afara din numarul vostru, toate lucrurile sunt infatisate in pilde; (Marc.4:11)   Apostolul Ioan prin Duhul voii lui Dumnezeu scrie si el despre cateva taine descoperite lui unde iata ce zice Scriptura: TAINA CELOR SAPTE STELE pe care le-ai vazut in mana dreapta a Mea si a celor sapte sfesnice de aur: cele sapte stele sunt ingerii celor sapte biserici; si cele sapte sfesnice sunt sapte biserici. (Apoc.1:20). Pe frunte purta scris un nume, O TAINA: "Babilonul cel mare, mama curvelor si spurcaciunilor pamantului." (Apoc.17:5). Si ingerul mi-a zis: "De ce te miri? Iti voi spune TAINA ACESTEI FEMEI SI A FIAREI CARE O POARTA si care are cele sapte capete si cele zece coarne. (Apoc.17:7). Tot apostolul Ioan scrie ca Taina voii lui Dumnezeu nu va ramane pururea o taina, ca aceasta taina va fi complect descoperita si deplin adusa la indeplinire, unde scrie el: Ci, ca in zilele in care ingerul al saptelea va suna din trambita lui, se va sfarsi TAINA LUI DUMNEZEU, dupa vestea buna vestita de El robilor Sai, prorocilor. (Apoc.10:7) Prorocul Amos marturiseste adevarul acesta unde taina lui Dumnezeu Tatal nostu a fost descoperita in parte prorocilor din vechime si continua sa fie descoperita oamenilor in plinatatea ei in scurgerea vremilor: Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fara sa-Si descopere TAINA SA slujitorilor Sai proroci. (Amos.3:7)

 In scrierile prorocului Daniel, Dumnezeu trimite omului o marturie care nu poate fi tagaduita, despre suveranitatea Sa si despre felul unic prin care Dumnezeu descopera omului tainele Sale. Omul pamantesc nu are vrednicie, in starea lui de neputinta el nu are acces la comorile tainelor lui Dumnezeu. Numai Duhul Sfant al lui Dumnezeu are deplin acces, numai Duhul cerceteaza si cunoaste adancimea tainelor ceresti, numai Duhul prin voia lui Dumnezeu descopera omului tainele intelepciuni si ale planului voii lui Dumnezeu, asa cum se poate vedea in scrierile lui Daniel: Si Daniel s-a dus la imparat si l-a rugat sa-i dea vreme ca sa dea imparatului talcuirea.  Apoi Daniel s-a dus in casa lui si a spus despre lucrul acesta tovarasilor sai, Hanania, Misael si Azaria, rugandu-i SA CEARA INDURAREA Dumnezeului cerurilor pentru aceasta taina, ca sa nu piara Daniel si tovarasii sai odata cu ceilalti intelepti ai Babilonului. Dupa aceea, I S-A DESCOPERIT LUI DANIEL TAINA  intr-o vedenie in timpul noptii. Si Daniel a binecuvantat pe Dumnezeul cerurilor. Daniel a luat cuvantul si a zis: "Binecuvantat sa fie Numele lui Dumnezeu, din vesnicie in vesnicie! A Lui este intelepciunea si puterea. El schimba vremurile si imprejurarile; El rastoarna si pune pe imparati; El da intelepciune inteleptilor si pricepere, celor priceputi! EL DESCOPERA ce este adanc si ascuns; EL STIE ce este in intuneric si la El locuieste lumina. Pe Tine, Dumnezeul parintilor mei, Te slavesc si Te laud ca mi-ai dat intelepciune si putere si mi-ai facut cunoscut ce Ti-am cerut noi; CACI NE-AI DESCOPERIT TAINA imparatului!" Dupa aceea, Daniel s-a dus la Arioc, caruia ii poruncise imparatul sa piarda pe inteleptii Babilonului; s-a dus si i-a vorbit asa: "Nu pierde pe inteleptii Babilonului! Du-ma inaintea imparatului, si voi da imparatului talcuirea!" Arioc a dus degraba pe Daniel inaintea imparatului si i-a vorbit asa: "Am gasit intre prinsii de razboi ai lui Iuda un om care va da imparatului talcuirea!" Imparatul a luat cuvantul si a zis lui Daniel, care se numea Beltsatar: "Esti tu in stare sa-mi spui visul pe care l-am visat si talcuirea lui?" Daniel a raspuns inaintea imparatului si a zis: "Ce cere imparatul ESTE O TAINA pe care inteleptii, cititorii in stele, vrajitorii si ghicitorii NU SUNT IN STARE S-O DESCOPERE imparatului. Dar este in ceruri un DUMNEZEU CARE DESCOPERA TAINELE si care face cunoscut imparatului Nebucadnetar ce se va intampla in vremurile de pe urma. Iata visul tau si vedeniile pe care le-ai avut in patul tau: In patul tau, imparate, ti-au venit in minte ganduri cu privire la cele ce vor fi dupa aceste vremuri; si CEL CE DESCOPERA TAINELE ti-a facut cunoscut ce se va intampla. Insa, daca MI S-A DESCOPERIT TAINA ACEASTA, nu inseamna ca este in mine o intelepciune mai mare decat a tuturor celor vii, ci pentru ca sa se dea imparatului talcuirea ei si sa afli ce-ti doreste inima sa stii. Imparatul a vorbit lui Daniel si a zis: "Cu adevarat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor si Domnul imparatilor, si EL DESCOPERA TAINELE, fiindca ai putut sa descoperi taina aceasta!"Daniel 2: 16-30,47. La urma de tot, s-a infatisat inaintea mea Daniel, numit Beltsatar, dupa numele dumnezeului meu, si care are in el DUHUL dumnezeilor celor sfinti. I-am spus visul si am zis: "Beltsatare, capetenia vrajitorilor, stiu ca ai in tine DUHUL dumnezeilor sfinti si ca pentru tine nicio taina nu este grea; deci talcuieste-mi vedeniile pe care le-am avut in vis.Daniel 4: 8,9.

    Dumnezeu este acela care lumineaza intunericul minti umane, Dumnezeu se coboara din slava sfintelor inaltimi si ridica omul, Dumnezeu se descopera in Taina Voii Sale fata de om si in om, Dumnezeu a facut fagaduinte omului si tot El le implineste pe toate. Dumnezeu a inchis pe TOTI OAMENI in neascultare, ca sa aiba INDURARE DE TOTI. Fara Duhul lui Dumnezeu oameni raman in moarte si-n intuneric. Iata ce zice Pavel in privinta aceasta: Noi propavaduim intelepciunea lui Dumnezeu, cea tainica si tinuta ascunsa, pe care n-a cunoscut-o nici unul din fruntasii veacului acestuia caci, daca ar fi cunoscut-o, n-ar fi rastignit pe Domnul slavei. Noua insa Dumnezeu ni le-a descoperit prin DUHUL SAU. Caci Duhul cerceteaza totul, chiar si lucrurile adanci ale lui Dumnezeu. Nimeni nu cunoaste lucrurile lui Dumnezeu afara de Duhul lui Dumnezeu. Si noi n-am primit DUHUL LUMII, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca sa putem cunoaste lucrurile lui Dumnezeu. Si vorbim despre ele nu cu vorbiri invatate de la INTELEPCIUNEA OMENEASCA, ci cu vorbiri invatate de la Duhul Sfant. Dar omul firesc nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt o nebunie, si nici nu le poate intelege, pentru ca trebuie judecate duhovniceste (1 Corinteni 2:7-14)

Apostolul afirma in scrisoarea sa catre frati din Efes ca prin descoperire Dumnezeiasca a luat cunostinta despre Taina aceasta, care n-a fost facuta cunoscut fiilor oamenilor in celelalte veacuri, in felul cum a fost descoperita acum sfintilor apostoli si proroci ai lui Hristos, prin Duhul (Efeseni 3:3,5). Dumnezeu prin Duhul sau face descoperirea Voii Sale in Hristos Taina Lui. "Caci a bine voit" gasim scris, si aceasta ne spune ca Dumnezeu cu placere, in buna Sa vointa, impins de dragostea Sa dar nesilit de alte imprejurari, nesilit de cerinta si rugamintea omului firesc, descopera El omului Taina Voii Sale. Este numai buna Sa vointa, este dragostea Sa care ne aduce la Dumnezeu, cand El se descopera in Hristos Taina Sa, dupa buna Sa placere si potrivit cu planul Sau facut in Hristos, inca inainte de aparitia veacurilor. El nu descopere tainele Sale cautand sa impresioneze pe cineva. Dumnezeu se descopere in Hristos Isus intotdeauna cu un scop bine stabilit, si celui care El se descopere, acela poarta o mare responsabilitate in ceia ce priveste ispravnicia descoperiri care ia fost data cum gasim scris unde zice: Iata cum trebuie sa fim priviti noi: ca niste slujitori ai lui Hristos si ca niste ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Incolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare SA FIE GASIT CREDINCIOS in lucrul incredintat lui.1Corinteni 4: 1,2.

 Taina Voii lui Dumnezeu se descopere omului intr-un mod progresiv, din slava in slava, din treapta in treapta, din veac in veac. Descoperirea aceasta continua si este activa dealungul tuturor veacurilor, in asa fel incat nici o generatie de oameni nu poate spune ca lor Dumnezeu le-a descoperit totul despre aceasta taina care este Fiul Sau Hristos Isus. Cu cat veacurile se roleaza unul dupa altul, cu atat Taina aceasta este descoperita fiilor oamenilor intr–o masura mai mare, intr-o slava si glorie mai mare, iar cand se va ajunge la ultimul veac, numit VEACUL VEACURILOR, atunci, Dumnezeu va indeparta toata cortina misterului Sau, si pe scena intregului univers va fi descoperita intreaga Taina a Voii Sale .

Tot Pavel Apostolul afirma ca oameni care au trait in veacurile trecute nu au avut parte de o descoperire a Tainei acesteia in felul in care avem noi parte in veacul acesta, care a inceput cu venirea lui Hristos in trup. Iata ce zice el: Care n-a fost facuta cunoscut fiilor oamenilor in CELELALTE VEACURI in felul cum a fost descoperita ACUM sfintilor apostoli si proroci ai lui Hristos, prin Duhul (Efeseni 3:5). Ce importanta a fost, cat de mareata a fost descoperirea Tainei voii lui Dumnezeu unde adevarata neprihanire nu se mai castiga prin faptele Legi, ci se PRIMEA in dar prin harul si indurarea lui Dumnezeu. Cat de mareata a fost descoperirea tainei aceleia unde Israel si Neamurile formeaza un singur trup si luau parte impreuna la aceleasi fagaduinte in Hristos Isus? Tot Pavel spune ca Dumnezeu va arata, va descoperi in VEACURILE VIITOARE nemarginita bogatie a harului Sau (Efeseni 2:7). Sunt deplin incredintat ca in vremile viitoare taina UNIRII in Hristos va fi descoperita, va fi propovaduita si demonstrata pe tot pamantul. Bogatiile harului lui Dumnezeu nu numai ca vor fi descoperite, dar mult mai mult vor fi traite, vor fi adevarata hrana spirituala, vor fi Painea Vietii din care se vor hrani  toate popoarele pamantului Aleluia! Iata deci ca In fiecare veac Dumnezeu a descoperit oamenilor o parte din Taina Voii Sale cuprinsa in planul veacurilor. Cum veacurile se consuma si alearga spre locul de unde au pornit, tot asa se intampla si cu Taina lui Dumnezeu asezata in planul veacurilor, fiecare veac la randul lui aduce o descoperire mai bogata, care contureaza si care contribuie la intregirea desenului asezat in planul veacurilor. 

Dumnezeu a sistematizat planul Sau dealungul veacurilor, in asa fel incat fiecare veac, sa aduca o noua descoperire pentru oameni care traiesc in veacul acela. Fiecare generatie de oameni este binecuvantata cu o descoperire a lui Dumnezeu mai mareata, mai intregita, in asa fel ca produce o explozie de uimire si o mare bucurie pentru toti oameni carora Dumnezeu se descopere prin Duhul Sau. Este foarte important sa mentionez faptul ca orice om care nu se lasa CALAUZIT de Duhul Sau, care nu merge in pas cu timpul randuit descoperiri lui Dumnezeu si ramane in urma, risca sa intalneasca si sa priciapa, si mai mult sa experimenteze personal descoperirea progresiva a tainelor Dumnezeiesti. Numai si numai calauziti de Duhul putem calatori in mareata Taina a lui Dumnezeu Tatal nostru, si putem sa fim binecuvantati de ploaia roditoare a unei noi si proaspete descoperiri. A fi CALAUZIT inseamna a umbla, inseamna a calatori, inseamna a alerga unde este cazul, un om care stationeaza intr-un singur loc, un om care ramane in urma, nu mai poate fi calauzit. Pentru ca el a fost calauzit deja pana la locul unde sa oprit, iar Calauzitorul a mers mai departe si omul ramane in acela-si loc sau putin mai in urma, dar fara Calauzitor .

Iata o deplasare progresiva a lui Dumnezeu in rolarea si desfasurarea in timp a tainelor Sale. Dumnezeu in veacurile trecute putea fi gasit in Cortul lui Moise, in Locul Preasfant, dar cu timpul sa mutat din Cortul lui Moise in Templul lui Solomon. Dumnezeu pentru o vreme putea fi gasit in Templu chiar in Sfanta Sfintelor. La vremea randuita si aratata  in Planul Veacurilor, Dumnezeu sa mutat din Templu, si in vremea aceasta nu mai locuieste in cladiri, manastiri, temple, sau in orice  alta zidire facuta de mana omului. Dumnezeu in vremea aceasta zideste mult dorita Sa Locuinta: O Casa duhovniceasca zidita din Pietre Vii, si vine vremea si este foarte aproape cand El se va muta in Casa aceasta duhovniceasca, in Noul Templu. Cand Dumnezeu sa mutat din Cortul lui Moise in Templu lui Solomon, ce credeti ca sa intamplat cu toti din casa lui Israel care nu cautau pe Dumnezeu in Templu, ci ramaneau blocati in imaginea Cortului lui Moise? Cand Dumnezeu sa mutat din Templu din Ierusalim in Noua Sa Locuinta, ce credeti ca sa intamplat si se intampla cu toti care au ramas blocati in umblarea lor si stationeaza cautand pe Dumnezeu tot in Templu din Ierusalim, tot sub puterea Legi, tot sub puterea Umbrei pamantesti? Dumnezeu in indurarea Lui prin bratul Sau puternic a scos pe Israel din casa robiei, din tara Egiptului, dar scopul intreg al lui Dumnezeu nu era numai eliberarea lui din Egipt. Scopul si planul lui Dumnezeu era sa-l conduca progresiv pas cu pas, zi dupa zi, vreme dupa vreme, calatorind mereu pana avea sa ajunga si sa intre in tara promisa, tara Canaanului. Dumnezeu a calauzit pe Israel din Egipt si pana in Canaan prin prezenta unui nor care mergea intotdeauna inaintea lor. Cand norul acela se oprea pentru catva timp si poporul lui Israel se oprea pentru timpul acela, dar cand norul se ridica si pleca in fata lor si poporul se ridica si pleca in urma norului. Dragi mei cititori, dragi prieteni ce credeti ca sa-r fi intamplat cu o parte din popor care odata opriti, odata ajunsi undeva nu au calatorit mai departe in urma norului? 

Dumnezeu se descopere PROGRESIV in Taina Voii Sale care este Hristos Isus Domnul nostru. Orice descoperire noua este premargatoare sau o continuare a descoperiri vechi. Intre descoperirea veche si cea noua intodeauna este diferenta. Daca luam ca exemplu o cladire, aflam ca orice cladire nu e formata numai din temelie,fundatie. O cladire este formata din mai multe lucrari care sunt premargatoare una in folosul celeilalte. Dar fiecare lucrare in forma ei este foarte diferita una de cealalta. Prima lucrare la o cladire este temelia, dupa ce temelia a fost terminata urmatoarea lucrare nu este tot temelia, urmatoarea lucrare este zidirea peretilor. Zidirea peretilor este o lucrare de continuare a temeliei dar este foarte deosebita de temelie, apoi lucrarea de continuare a peretilor poate fi acoperisul, dar acoperisul cu toate ca este o lucrare de continuare a peretilor este foarte deosebita de pereti. Fiecare noua lucrare care este descoperita in zidirea unei cladiri, este mai bogata pentru ca aduce conturul cladiri tot mai aproape de planul si realitatea desenului facut de Arhitect. Fiecare lucrare la vremea ei contribuie la formarea, la intregirea cladiri gandita de inteleptul Arhitect. Avand in vedere zidirea unei cladiri, a fi calauzit de Duhul inseamna a recunoaste toate lucrarile care formeaza cladirea. Inseamna a recunoaste si ordinea in care se desfasoara fiecare lucrare in timpul ei, si in sfarsit inseamna a cunoaste si intelege Planul de Constructie Aleluia!

Consider ca este de folos sa mentionez faptul ca orice descoperire noua pentru multi oameni produce tulburare, produce o oarecare frica si chiar impotrivire. Acolo unde doua veacuri se intalnesc (unul vechi care se termina si unul nou care incepe) da acolo se produce o mare tulburare. Acolo unde o lucrare a lui Dumnezeu se termina si acolo unde o noua lucrare incepe, acolo este locul unde se produce pentru foarte multi oameni, o mare tulburare. Acolo unde o descoperire a tainei voii lui Dumnezeu se implineste, se consuma prin implinirea ei, si acolo unde o noua sau o continua descoperire a tainei voii lui Dumnezeu are loc, acolo si atunci se naste necredinta si multi oameni cad ca o prada in cursele sfisticate ale vicleanului vrajmas. 

Multi oameni care prin harul mantuitor si prin jertfa lui Isus au fost izbaviti din tara robiei, din tara Egiptului si au fost indrumati si sfatuiti de Duhul Sfant sa-si continue drumul si progresiva lor calatorie pana in tara promisa, pana in tara Canaanului. Dar care cu timpul insa au lasat la o parte calauza Duhului si s-au oprit in loc, au refuzat sa plece mai departe in calatoria lor. Au refuzat sa locuiasca in corturi, simbolul ca sunt calatori spre tara promisa. Au renuntat deci la calatoria lor progresiva in urma NORULUI si opriti fiind intr-un anumit loc, au parasit, au refuzat sa urmeze Norul si au inceput sa zideasca tot felul de locuinte, si statii de stationare, stapaniti fiind de firea lor pamanteasca. Aici oameni acestia au construit un oras mare de traditii, de obiceiuri si tot felul de ritualuri religioase, de pompe si confort, de programe fabricate de mintea firi pamantesti. Cand in mijlocul acestui oras vechi si bogat in cultura si civilizatie, se aude deodata sunetul unei trambite care vesteste o noua descoperire a Tainei Voii lui Dumnezeu, care de fapt este noua pentru tot orasul, adica necunoscuta, poate nepracticata de locuitori acestui oras stapan pe sine, stapan pe toate cele zidite, rodul munci firi lor pamantesti. O trambita care vesteste pregatire pentru continuarea calatoriei spre tara promisa. O trambita care este de fapt o noua si continua descoperire a tainei voii lui Dumnezeu pentru acest popor. Cum vor putea oare cei mai multi dintre ei sa renunte la confort, la comoditatea prezenta si sa paraseasca totul, toata bogatia stramoseasca si sa se inroleze ca ucenici sub calauza Duhului intr-o descoperire noua, neinteleasa si ne mai auzita de cei mai multi?  

Asa se intampla intodeauna acolo unde doua veacuri cu doua descoperiri diferite se intalnesc. In depanarea veacurilor se vede clar aceasta lupta care se formeaza la intalnirea veacurilor sau a vremilor cum a fost la intalnirea celor doua veacuri: Unde Imparatia lui Israel traind sub Lege se intalnea cu formarea si zidirea Biserici care urma sa traiasca prin credinta in puterea Harului mantuitor. Iata ce se spune despre acestea doua generatii: Iata va voi trimite pe prorocul Ilie, inainte de a veni ZIUA Domnului, ziua cea mare si infricosata. El va intoarce inima PARINTILOR spre copii si inima COPIILOR spre parinti lor, ca nu cumva, la venirea Mea, sa lovesc tara cu blestem. Parinti erau generatia vechiului veac si copii lor erau generatia noului veac. Parinti trebuiau sa primeasca in inima lor pe copii lor care primeau si erau sa fie calauziti mai departe potrivit cu noua descoperire a tainei voii lui Dumnezeu. Si copii la randul lor trebuiau sa primeasca in inimile lor pe parinti lor care primisera si umblasera un timp in vechea descoperire a tainei voii lui Dumnezeu. Dragi mei tulburarea a fost mare, lupta a fost pentru un timp lung si tara a fost lovita cu blestem, au fost salvati in cazul acela numai foarte putini, numai aceia care au recunoscut descoperirea veche data parintilor si au pornit in calatoria lor mai departe imbratisand noua descoperire a tainei voii lui Dumnezeu. Acesti copii ai lui Israel care calauziti de Duhul Sfant au parasit orasul si marea metropola a stationari lor, si prin credinta au pornit mai departe spre adevarata tara a Canaanului, sunt numiti in Scriptura RAMASITA lui Israel.

Doresc ca harul lui Dumnezeu sa ne inconjoare in vederea noului eveniment care se apropie. Potrivit cu cele aratate in Planul veacurilor, ne apropiem de o noua intalnire intre doua veacuri, veacul care apune, veacul formari, al zidiri Biserici prin puterea harului si veacul care apare la orizont, veacul Imparatiei lui Dumnezeu tot prin puterea harului peste si in toate Neamurile pamantului. Multi foarte multi crestini ai veacului care se apropie de sfarsit, ocupati fiind cu pompa si bogatia vechiului oras,  cu tot confortul si comoditatea vechilor traditii stramosesti, cu toate acestea in numele BISERICI s-au oprit din mers, si stationeaza de multa vreme construind tot felul de arme de apararea pentru tot ce este vechi si stramosesc si arme de inpotrivire si daramare pentru tot ce este NOU SI NECUNOSCUT. Fie ca Duhul Domnului sa ne cerceteze sa ne deschida urechile spirituale sa putem auzi sunetul trambitei care vesteste o NOUA DESCOPERIRE din comoara Tainei Voii lui Dumnezeu, si inceputul unui nou veac: Veacul Imparatiei lui Dumnezeu, veacul si vremea UNIRII in Hristos a tuturor lucrurilor Aleluia! Vie Imparatia Ta, si sa se faca VOIA Ta, aici la noi si in noi jos pe pamant. Amin! Aleluia!

 

Other Writings in This Series:

Capitolul 1
Capitolul 2
Capitolul 3
Capitolul 4