Home
WRITINGS
SCRIERII
POEMS
POEZII
LINKS
CONTACT
SITE MAP

Capitolul 24


Planul Veacurilor 1 Planul Veacurilor 2 Voia Lui Dumnezeu TAINA VOII SALE Implinirea Vremurilor Ziua de Odihna Odihna Lui Inceputul & Sfarsitul UNIREA IN HRISTOS Imparatia Lui Dumnezeu Eternitatea


                                                        

Unirea in Hristos # 24

 

Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinții care sunt īn Efes și credincioșii īn Hristos Isus: Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos. Binecuvāntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvāntat cu tot felul de binecuvāntări duhovnicești, īn locurile cerești, īn Hristos. Īn El, Dumnezeu ne-a ales īnainte de īntemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană īnaintea Lui, după ce, īn dragostea Lui, ne-a rānduit mai dinainte să fim īnfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat īn Preaiubitul Lui. Īn El avem răscumpărarea, prin sāngele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său pe care l-a răspāndit din belșug peste noi, prin orice fel de īnțelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise īn Sine īnsuși, ca să-l aducă la īndeplinire la īmplinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși īntr-unul, īn Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pămānt. Īn El am fost făcuți și moștenitori, fiind rānduiți mai dinainte, după hotărārea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit īn Hristos.Și voi, după ce ați auzit Cuvāntul adevărului (Evanghelia māntuirii voastre), ați crezut īn El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfānt care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor cāștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. Efeseni1: 1-12.

 Unirea in Hristos este cu adevarat scopul principal al planului lui Dumnezeu. Planul Veacurilor se desfasoara de-alungul tuturor veacurilor urmarind tot timpul unul singur scop, alergand fara oprire spre tinta desenata si hotarata de maretul Creator. Toata lucrarea lui Dumnezeu asezata in Planul Veacurilor trebuie sa aduca la indeplinire, trebuie sa produca, trebuie sa prezinte in final, in ultimul veac, dorinta, visul, voia si hotararea lui Dumnezeu: UNIREA DIN NOU A TUTUROR LUCRURILOR INTR-UNUL, IN HRISTOS Aleluia! Unirea aceasta in Hristos este vazuta, este complect terminata si prezentata in slava ei in fata intregului univers NUMAI in ultima vreme, in ultimul veac, adica in veacul randuit pentru infaptuirea complecta a unirii. Asa marturiseste Duhul lui Hristos prin apostolul Pavel unde scrie el despre taina unirii, El scrie fratilor din Efes ca scopul final al planului lui Dumnezeu este: SPRE A-SI UNI IARASI INTR-UNUL, IN HRISTOS, TOATE LUCRURILE. Unirea aceasta este o unire UNIVERSALA, o unire in Hristos a tuturor lucrurilor, apostolul parca uimit si el de misterul unirii si sub puternica influienta a Duhului aduce in deplina lumina insemnatatea cuvintelor: TOATE LUCRURILE, si continua el in scrierea lui: LUCRURILE DIN CERURI SI LUCRURILE DE PE PAMANT.

 Apostolul foloseste un cuvant care are valoarea lui, cuvantul UNIRE, cuvantul unire nu inseamna o mare adunatura de lucruri, nu inseamna o amestecatura de lucruri. Cuvantul unire nu inseamna ca Dumnezeu in finalul lucrari Sale, v-a aduna toate lucrurile pamantesti care nu fusesera ridicate la standardul ceresc, si impreuna cu lucrurile ceresti le va aseza pe toate gramada in Hristos. Cuvantul unire din textul de mai sus este in limba Greaca cuvantul anakephalaioo, care inseamna: a pune, a aduna, a ridica in sus, a aduce impreuna mai multe lucruri formand in final UNUL SINGUR LUCRU, formand un lucru complect, un intreg, un lucru care nu mai este divizat, nu este impartit in mai multe parti. Un intreg care este in deplina armonie cu el insusi, care este in deplina pace in el insusi.

 O unire asemanatoare este prezentata tot de apostolul Pavel in aceasta scriere la capitolul 2: 11-16: De aceea voi, cari altădată erați Neamuri din naștere, numiți netăiați īmprejur de către aceia cari se cheamă tăiați īmprejur, și cari sīnt tăiați īmprejur īn trup de mīna omului: aduceți-vă aminte că īn vremea aceea erați fără Hristos, fără drept de cetățenie īn Israel, străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu īn lume. Dar acum, īn Hristos Isus, voi, cari odinioară erați depărtați, ați fost apropiați prin sīngele lui Hristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, și a surpat zidul dela mijloc care-i despărțea, și, īn trupul Lui, a īnlăturat vrăjmășia dintre ei, Legea poruncilor, īn orīnduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie īn El īnsuș un singur om nou, făcīnd astfel pace; și a īmpăcat pe cei doi cu Dumnezeu īntr’un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmășia.

 Unirea aceasta sa facut intre doua popoare diferite, doua grupari foarte diferite care cuprindeau toata rasa umana. Unirea sa facut acolo unde era imposibil pentru omul muritor sa o faca. Aici avem un popor format din douasprezece semintii, din doisprezece fii ai lui Iacov, acest popor a fost numit dupa numele tatalui lor Israel. Celalalt popor amintit aici de apostol este numit Neamuri pentruca era format din toate popoarele pamantului inafara de Israel. Poporul lui Israel era prin puterea legamantului taiat imprejur, iar poporul Neamurile nu era taiat imprejur, si nu avea un legamant cu Dumnezeu cum avea Israel. Acestea doua popoare reprezentau inaintea lui Dumnezeu toata omenirea, dar ele erau asa de diferite intre ele, asa de departate, asa de nepotrivite, era imposibil in nepotrivirea lor ca ele sa fie unite vreodata. Nepotrivirea lor si departarea lor era asa de mare incat intre ele a domnit o vrajmasie neintrerupta. Dupa cum omul muritor nu poate sa uneasca intr-un intreg lumina si intunericul, si dupa cum rasaritul si apusul nu pot sa se intalneasca pornind in calatoria lor impreuna din unul singur loc, si dupa cum cerul si pamantul, cele ceresti si cele pamantesti nu-si schimba locul si natura la comanda omului muritor, tot asa, ba inca mult mai mult cele doua popoare nu puteau sa fie contopite, sa fie unite si sa devina un singur popor asemenea unui om care locuieste si traieste intr-un singur trup.

 Popoarele acestea se aseamana in separarea si neunirea lor cu cele doua locuri asa de diferite aratate de Isus intr-o pilda, unde spunea El: Cu vremea, saracul a murit; si a fost dus de ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul, si l-au ingropat. Pe cand era el in Locuinta mortilor, in chinuri, si-a ridicat ochii in sus, a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui, si a strigat: "Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si inmoaie varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba; caci grozav sunt chinuit in vapaia aceasta." "Fiule", i-a raspuns Avraam, "adu-ti aminte ca, in viata ta, tu ti-ai luat lucrurile bune, si Lazar si-a luat pe cele rele; acum aici, el este mangaiat, iar tu esti chinuit. Pe langa toate acestea, intre noi si intre voi este o prapastie mare, asa ca cei ce ar vrea sa treaca de aici la voi sau de acolo la noi sa nu poata."Luca16: 22-26. Iata doi oameni diferiti care reprezinta doua popoare diferite, si care ajung in final in doua locuri foarte diferite. Iata si o prapastie mare intre ei peste care ei nu pot trece. Oare nu este si azi o mare diferenta intre un om bogat si unul sarac? Uni oameni in viata aceasta trecatoare se nasc in mijlocul bogatiilor, si inca de la nasterea lor sunt numiti oameni bogati. Uni oameni se nasc inconjurati de saracie, si inca de la nasterea lor sunt numiti oameni saraci.

Isus prezinta in prezenta ascultatorilor Lui o stare de separare, o stare de instrainare si o stare asa de diferita care domnea inca in deplina putere in toata omenirea, in toate generatiile umane incepand cu neascultarea lui Adam. Isus prezinta in pilda Lui starea de chin, starea disperata fara de nadejde in care se afla intreaga omenire. Starea de separare, starea diferita, starea de chin in care era nevoit omul sa traiasca in viata aceasta trecatoare, potrivit cu declaratia lui Isus iata ca starea de chin continua ca un fluviu care nu putea fi oprit, si stapanea peste fiinta umana si in viata dincolo de groapa. Este adevarat ca un om sarac este asezat de Dumnezeu langa sau la poarta unui om bogat, un rob este asezat langa un stapan, o femeie este asezata langa un barbat, unul netaiat imprejur este asezat langa unul taiat imprejur si unul dintre Neamuri este asezat langa un Israelit. Asezarea si randuiala aceasta avea scopul ca cei doi oameni sa traiasca intr-o anumita dreptate, intr-o oarecare egalitate, intr-un ajutor reciproc pana la vremea UNIRII unde cei doi sa devina unul singur trup, unul singur om nou, faptul unirii era randuit pentru o vreme hotarata si cunoscuta numai de Dumnezeu. Omul sub stapanirea pacatului nu numai ca nu a reusit sa faca o adevarata unire dar a trait tot timpul dealungul veacurilor intr-o neantrerupta nedreptate. Bogatul nu a daruit macar o parte din CELE BUNE saracului, stapanul nu a daruit macar o parte din libertatea stapanirii sale robului, barbatul nu a impartasit puterea stapanirii sale cu femeia, cel taiat imprejur a injosit si a dispretuit pe cel netaiat imprejur si Israel nu a deschis usa Neamurilor nici macar pentru farmiturile ce cadeau jos de la masa lor.

 Oare nu a fost un chin pentru saracul Lazar sa traiasca toata viata lui privind in fiecare zi peste poarta Bogatului, sa vada de aproape toata bogatia, toata veselia si toata stralucirea, mirosul placut al feluritelor mancari, si totusi sa nu primeasca macar firimiturile care cadeau jos de la masa Bogatului? Este chiar uimitor faptul unde din toti cei ai casei Bogatului nu sa gasit nici unul care sa mijloceasca, nici unul care sa aiba mila, nici unul care sa produca macar o clipa, macar un ceas de bucurie pentru singuraticul si chinuitul Lazar. Macar unul singur din marea si mult respectata clasa religioasa a Bogatului sa-si inmoaie varful degetului in apa si sa racoreasca macar o clipa necurmata vapaie a chinului omului dincolo de poarta. Saracul si bolnavul Lazar nu a fost asezat de Dumnezeu la poarta unui altul om sarac si bolnav numit Lazar, nu fara motiv era Lazar asezat zilnic la usa sau la poarta Bogatului. Isus descopere starea fara mila, starea de nedreptate a Bogatului unde spunea El: "Fiule", i-a raspuns Avraam, "adu-ti aminte ca, in viata ta, tu ti-ai luat lucrurile bune, si Lazar si-a luat pe cele rele; acum aici, el este mangaiat, iar tu esti chinuit. Bogatul din tot ce primise de la Dumnezeu, TOATE LUCRURILE BUNE, le-a folosit numai pentru el, toata viata lui a fost asa. Cata nedreptate, ce om fara mila, cat egoism, el si-a luat toate lucrurile bune iar saracul Lazar nu a avut de ales, pentru el au ramas numai CELE RELE.

 Dragi mei daca Bogatul in mijlocul bogatiilor primite nu a gandit, nu a dorit sa traiasca intr-o oarecare dreptate fata de omul care era asezat in viata lui, fata de saracul Lazar, cum credeti, sau cum I-si poate imagina cineva ca Bogatul ar fi dorit, sau ar fi incercat sa faca o UNIRE intre el si saracul Lazar, unde cei doi sa devina unul singur om, si acel om nou sa nu fie numit nici Bogatul si nici Lazar? Sunt foarte sigur ca daca Bogatul nu a gandit, nu a dorit si nu a incercat o astfel de unire, nici saracul Lazar nu a visat, nu a gandit si nu a incercat niciodata sa treaca dincolo de firimiturile mesei Bogatului, si sa aiba o speranta intr-o unire unde el saracul Lazar si Bogatul sa fie printr-o nemaipomenita minune contopiti, uniti deplin formand un intreg, un om nou care nu mai este separat, un om nou care este in deplina pace si armonie cu el insusi. Isus nu se opreste in povestirea Lui la starea omenirii din viata aceasta trecatoare, El trece granitele acestei lumii in lumea cea necunoscuta, in lumea cea nevazuta, in lumea sau viata dincolo de mormant.

Se pare din povestirea lui Isus ca in lumea nevazuta, dincolo de mormant era si acolo o despartire, era o separare intre cei doi din pilda aceasta poate mai mare din anumite puncte de vedere. Acolo saracul Lazar este asezat de Dumnezeu in mangaierea bogatiilor, a fagaduintelor facute lui Avraam, si Lazar petrece fiecare zi in fericire in sanul lui Avraam. Bogatul este asezat de Dumnezeu undeva la o oarecare departare de poarta sanului lui Avraam intr-un chin si o mare vapaie acolo in Locuinta mortilor. Iata ca si aici cei doi oameni din pilda povestita de Isus sunt tot despartiti, sunt departati si locuiesc in locuri si in stari asa de mult deosebite. Aici Bogatul este sarac si zilnic chinuit privind in sus la bogatia, veselia bogatului Lazar in belsugul sanului lui Avraam. Acum si aici Bogatul este in nevoie de ajutorul si mila lui Lazar. Sigur ca Bogatul traia un adevarat chin, aici el nu mai era un om bogat, care se imbraca in porfira si in in subtire, aici nu mai ducea in fiecare zi o viata plina de veselie si stralucire. Se prea poate ca Bogatul a cercetat, a povestit cu cei din jurul lui, si spre desamagirea lui poate a vazut ca prieteni lui, uni cunoscuti ai lui care traisera o viata egoista ca si el, toti colegi lui din Locuinta mortilor erau in aceeasi stare de suferinta si chin ca si el, si situatia inconjuratoare nu promitea nici macar putin ajutor. Probabil ca au trecut multe zile, probabil ca el si-a dat seama de neveghere lui de viata egoista si fara un gram de mila traita in viata lui pe cand era el un om bogat. Probabil ca in chinul remuscarilor sale l-a cautat pe saracul Lazar sa-si ceara iertare, unde in alta parte putea fi gasit saracul Lazar decat aici in saracia si in chinul nemilos al Locuintei mortilor? Dar dupa tot efortul, dupa toata framantarea lui infasurat zilnic de nevisatul chin, Isus cu multa maiestrie continua povestirea Lui si spune El: Pe cand era el in Locuinta mortilor, in chinuri, si-a ridicat ochii in sus, a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui si a strigat: "Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si inmoaie varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba; caci grozav sunt chinuit in vapaia aceasta.

"Dupa cum odinioara, saracul Lazar privind peste poarta care-l despartea de veselia si bogatia Bogatului, DOREA MULT sa-si stampere foamea macar cu firimiturile ce cadeau de la masa celui bogat, tot la fel cred eu ca si Bogatul in sufletul lui DOREA MULT acum sa gaseasca undeva, sa vina cineva, sa se indure cineva, sa-l salveze cineva din starea chinului fierbinte. Oare de ce a trait saracul Lazar toata viata lui cu o MARE DORINTA care de fapt nu se implinise in viata lui pe pamant? De ce oare multi oameni, poate noi toti, ne luptam toata viata noastra cu un gand, cu o dorinta care vine din adancul sufletului nostru, si chiar daca dorinta aceea nu se implineste in viata aceasta trecatoare noi oameni trecem in lumea nevazuta cu aceeasi dorinta cu acelasi gand care nu poate fi invins? Cum oare se poate explica viata de zi cu zi a saracului Lazar? El era la usa sau la poarta Bogatului in fiecare zi purtat de MULTA LUI DORINTA, poate el zicea in sinea lui: trebuie sa fie o schimbare a vietii mele, trebuie sa fie o zi diferita de toate celelalte, chinul acesta nu trebuie sa fie vesnic. Trebuie sa vina CINEVA, trebuie sa se indure cineva, trebuie sa ma salveze cineva. Daca seara sa sfarsit in chinul plansului nealinat, inca inainte de aparitia zorilor dimineti, sufletul lui Il incurajat din nou, sufletul lui ia soptit increzator: mai inceara inca o zi, mai sufere inca o zi, uitate cu atentie deosebita la toti care intra, la toti care ies pe poarta omului bogat, trebuie dintre toti fii omului sa fie unul, macar UNUL  care sa se opreasca in dreptul tau si sa-ti sfarseasca chinul si starea vietii tale. Dragi mei povestirea lui Isus ne spune ca saracul a murit tot sarac si tot cu aceeasi dorinta, cu marea lui sau multa lui dorinta, da cu dorinta sufletului lui neamplinita a trecut saracul in lumea nevazuta. Ah! dorinta lui cea mare, dorinta vietii lui a fost implinita, acel CINEVA a trimis ingeri Sai si saracul a fost dus in bogatiile sanului lui Avraam. Bogatul din Locuinta mortilor se vede a fi stapanit de o dorinta neanduplecata asemanatoare cu cea a lui Lazar, Bogatul fiind sigur ca cei de jos, cei din jurul lui nu pot sa-l ajute, el apoi si-a ridicat ochi in sus si DE DEPARTE a vazut si a recunoscut pe parintele lui Avraam si pe Lazar in sanul lui. Incantat de descoperirea ochilor care privesc in sus a strigat strigatul oricarui om ajuns in necaz: Fie-ti mila de mine.

 Bogatul este constient de viata egoista, de nedreptatea in care traise, dar nu poate sa invinga necurmatul strigat al sufletului sau: CINEVA, undeva trebuie sa aiba mila, de ce sa nu fie chiar parintele sau Avraam? Bogatul care de fapt era fiul firesc al lui Avraam cere doar un varf de deget inmuiat in apa sa-si racoreasca limba si chinul din vapaia Locuintei mortilor. Avraam cunoscand judecata dreapta a lui Dumnezeu si in postura lui de parinte iubitor pe un ton compatimitor raspunde Bogatului: "Fiule", i-a raspuns Avraam, "adu-ti aminte ca, in viata ta, tu ti-ai luat lucrurile bune, si Lazar si-a luat pe cele rele; acum aici, el este mangaiat, iar tu esti chinuit. Pe langa toate acestea, intre noi si intre voi este o prapastie mare, asa ca cei ce ar vrea sa treaca de aici la voi sau de acolo la noi sa nu poata."Parintele Avraam a directionat privirile fiului sau Bogatul intr-o directie adevarata, Bogatul era convins ca parintele Avraam era persoana care era in putere de a lua hotarari si de a schimba viata multor oameni. Avraam aduce in lumina maretul adevar unde judecata, sentinta si destinul vietii oamenilor nu atarna de hotararea sau puterea omeneasca. Dumnezeu fusese acela care hotarase locul in care sa petreaca atat Lazar cat si bogatul. Tot Dumnezeu hotarase durata timpului pentru fericirea lui Lazar si durata de timp pentru chinul Bogatului. Dumnezeu asezase o PRAPASTIE MARE intre cele doua locuri si intre cei doi oameni din povestirea lui Isus in asa fel ca CEICE AR VREA SA TREACA dintr-un loc in celalalt sa nu poata.

 Parintele Avraam din povestirea lui Isus nu a folosit cuvinte si expresii pe care mai mari Imperiului Crestin pe nedrept considera ca le-a facut. Avraam in toata vorbirea lui povestita de Isus nu a folosit cuvantul vesnic sau etern nici in vorbirea lui cu referinta la chinul Bogatului in Locuinta mortilor si nici in vorbirea lui cu referinta la mangaierea lui Lazar in sanul lui Avraam. Deasemenea Avraam nu a facut o declaratie despre prapastia mare in care sa arate ca Dumnezeu a hotarat ca oameni sau sufletele celor din Locuinta mortilor nu vor avea niciodata binecuvantata ocazie ca prin jertfa lui Isus sa fie trecuti peste prapastia mare in sanul lui Avraam. Ba mai mult, Avraam nu a facut o declaratie ca cei din Locuinta mortilor nu vor fi nicicand uniti in Hristos impreuna cu cei din sanul lui Avraam. Avraam a marturisit adevarul aratand ca oameni nu pot sa-si aleaga ei singuri locul sau starea lor in lumea nevazuta, adica cei din sanul lui Avram nu erau vrednici, nu erau imputerniciti de Dumnezeu nici chiar oameni sfinti, nici chiar Avraam sa se coboare in Locuinta mortilor si sa transfere favoritii lor direct in sanul lui Avraam. Deasemenea cei din Locuinta mortilor nu puteau trece peste prapastia mare ca intr-o simpla plimbare in mult doritul san al lui Avraam. Ce locuri diferite! Ce oameni diferiti! Ce despartire intre ei! Ce prapastie mare! Era imposibil pentru cei doi sa fie impreuna, si era mult mai imposibil pentru ei ca sa fie UNITI intr-un singur trup formand un om nou. Intre ei era o prapastie mare, asa de mare ca nici un om din samanta lui Adam nu putea sa o treaca.

 Da dragi mei cititori, Isus prezinta in fata celor prezenti starea si conditia omenirii mai cu seama a celor doua popoare, a celor doi oameni inainte de ZIUA CRUCII, inainte de vremea si efectul biruitor al Calvarului, inca in vremea lui Adam. Atunci cand era imposibil pentru omul muritor, pentru sfinti cat si pentru ingeri sa apropie cele doua locuri, sa le aduca impreuna, si era mai imposibil sa coboare in jos locul ceresc Sanul lui Avraam si sa ridice in sus locul pamantesc Locuinta mortilor, apoi undeva la MIJLOC INTRE CER SI PAMANT sa uneasca, sa contopeasca cele doua locuri formand un nou locas unde sa domneasca vesnic dreptatea lui Dumnezeu in inima si-n viata omenirii.

 Apostolul Pavel vede prin Duhul Sfant si apoi marturiseste cu toata indrasneala ca era imposibil pentru omul firesc in vremea vinovata a neascultari lui Adam sa realizeze o astfel de unire, era imposibil pentru omul firesc sa cunoasca modul sau metoda prin care se putea face aceasta unire. Apostolul vede intre cele doua popoare in VREMEA ACEEA sau intr-o vreme numita de el ALTADATA, in vremea umblari in neascultare a lui Adam, da in vremea aceea vede el O DEPARTARE, UN ZID SI O VRAJMASIE, iar apoi privind prin lumina Duhului in vremea DE ACUM, sau in vremea ascultari lui Hristos Isus, in vremea CRUCII lui Isus, el face nemuritoarea, neanvinsa declaratie unde scrie el: Dar acum, in Hristos Isus, voi, care odinioara erati departati, ati fost apropiati prin sangele lui Hristos. Caci El este pacea noastra care din doi a facut unul si a surpat zidul de la mijloc care-i despartea, si, in trupul Lui, a inlaturat vrajmasia dintre ei, Legea poruncilor, in oranduirile ei, ca sa faca pe cei doi sa fie in El insusi un singur om nou, facand astfel pace; si a impacat pe cei doi cu Dumnezeu intr-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrajmasia. In pilda povestita de Isus despre saracul Lazar si Bogatul, Isus mentioneaza aceasta departare care era intre cei doi oameni, intre cele doua locuri si stari sufletesti atunci in VREMEA ACEEA, atunci in vremea de ALTADATA, atunci inainte de ziua CRUCII in locul unde zicea El: Pe cand era el in Locuinta mortilor, in chinuri, si-a ridicat ochii in sus, a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui.

 Pilda povestita de Isus continua prin Duhul lui Hristos in marturia facuta si scrisa de apostolul Pavel in tainicile cuvinte: DAR ACUM IN HRISTOS ISUS VOI CARE ERATI DEPARTATI (inclus este si bogatul), ATI FOST APROPIATI PRIN SANGELE LUI HRISTOS, ALELUIA! Despartirea, indepartarea si vrajmasia intre cei doi oameni, intre cele doua popoare sa facut ATUNCI, adica in vremea primului Adam, in vremea omului pamantesc, in vremea STAPANIRII pacatului. Primul Adam era pamantesc, adica era trecator, el nu era vesnic, asa dar toate lucrurile venite in omenire prin el trebuiau sa fie ca si el: pamantesti, trecatoare. Asa dar despartirea, indepartarea, vrajmasia, PRAPASTIA MARE cu nici un chip nu puteau sa fie vesnice, toate venite prin el, toata randuiala lui era un CHIP pamantesc adica trecator. Apropierea, trecerea peste prapastia mare, impacarea si unirea celor doi sa facut ACUM, adica in vremea Adamului al Doilea si aceasta lucrare imposibila omului sa facut prin puterea si valoarea SANGELUI LUI ISUS HRISTOS declara Scriptura si Duhul Sfant.

Cred ca este necesar pentru cititor sa reamintesc aici tainicul adevar unde in planul lui Dumnezeu sunt asezati de El numai doi oameni. Fiecare om din acestia doi la vremea lui reprezinta toata omenirea inaintea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel in lumina acestui adevar prezinta in scrierea lui soarta si destinul omenirii ascuns in chipul, vremea si randuiala acestor doi oameni unde gasim scris: Tot asa, sunt trupuri ceresti si trupuri pamantesti; dar alta este stralucirea trupurilor ceresti, si alta a trupurilor pamantesti. Alta este stralucirea soarelui, alta stralucirea lunii, si alta este stralucirea stelelor; chiar o stea se deosebeste in stralucire de alta stea. Asa este si invierea mortilor. Trupul este semanat in putrezire, si invie in neputrezire; este semanat in ocara, si invie in slava; este semanat in neputinta, si invie in putere. Este semanat trup firesc, si invie trup duhovnicesc. Daca este un trup firesc, este si un trup duhovnicesc. De aceea este scris: "Omul dintai, Adam, a fost facut un suflet viu." Al doilea Adam a fost facut un duh datator de viata. Dar intai vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urma. Omul dintai este din pamant, pamantesc; Omul al doilea este din cer. Cum este cel pamantesc, asa sunt si cei pamantesti; cum este Cel ceresc, asa sunt si cei ceresti. Si, dupa cum am purtat chipul celui pamantesc, tot asa vom purta si chipul Celui ceresc. Ce spun eu, fratilor, este ca nu poate carnea si sangele sa mosteneasca Imparatia lui Dumnezeu; si ca putrezirea nu poate mosteni neputrezirea. Iata, va spun o taina: nu vom adormi toti, dar toti vom fi schimbati, intr-o clipa, intr-o clipita din ochi, la cea din urma trambita. Trambita va suna, mortii vor invia nesupusi putrezirii, si noi vom fi schimbati. Caci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, sa se imbrace in neputrezire, si trupul acesta muritor sa se imbrace in nemurire 1Corinteni15: 40-53.

 Este foarte important sa aduc la cunostinta cititorului o mica dar importanta omitere care sa facut in versetul 45 unde in limba Greaca in locul cuvantului AL DOILEA este scris cuvantul ULTIMUL (vezi concordanta Strong’s #2078). Asa dar traducerea corecta trebuia sa fie: De aceea este scris: Primul om Adam, a devenit un suflet viu. Ultimul Adam a devenit un Duh dadator de viata. Iar in versetul 47 gasim cuvantul Al doilea cum este scris in limba Greaca: Primul om a fost din pamant, pamantesc. Al doilea Om a fost Domnul din Cer. Apostolul aduce in lumina faptul unde Primul Adam este acelasi om cu Primul om facut din pamant, el este Primul pentruca inainte de el nu a fost unul altul om pamantesc, el este deasemenea Primul si nu si Ultimul pentruca el este trecator, el este temporar si dupa el poate sa urmeze unul altul om cum ar fi Al doilea om. Dar cand descrie pe Al doilea Om acela ceresc, apostolul arata ca Omul acesta Al doilea este si ULTIMUL Adam. El este Al doilea prin faptul ca inaintea lui a fost unul altul om, adica Primul, si El este Ultimul prin faptul ca dupa El nu mai este nici unul altul om, dupa El nu mai este nici o alta vreme, nici o alta randuiala, nici un altul chip, pentruca El nu este trecator, El este vesnic, Hristosul inviat din morti, nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra Lui. Primul om acela pamantesc nu putea sa asigure omenirea din vremea lui, din randuiala lui ca va purta chipul neascultari si a stari pamantesti si dupa sfarsitul vremi lui, si dupa moartea lui, adica sa asigure omenirea ca va ramane in aceeasi stare de neascultare si pacat, de despartire, de indepartare, de vrajmasie si in timpul si in vremea celui de-al Doilea Om care avea sa vina dupa el. Dar Omul acesta Ceresc, Omul Al doilea, El poate sa asigure toata omenirea: omenirea din vremea Primului om si omenirea din vremea Lui, ca toti oameni vor purta vesnic chipul ascultari si a stari ceresti din vremea Lui. El poate sa asigure toata omenirea ca vor ramane vesnic in lucrarea vremi Lui, adica a vremi harului lui Dumnezeu. Ca odata ce omenirea a fost izbavita din neascultare si pacat, odata ce prin sangele crucii Lui toata omenirea, a fost apropiata, a fost reampacata, a fost unita iarasi si readusa din nou la Tatal Ceresc, El poate sa asigure toata omenirea de aceasta mareata lucrare a mantuirii, pentruca El este ULTIMUL OM, El este Ceresc, El este vesnic, dupa El nu mai este nici unul altul, nici un om, nici un Inger, nici o alta vreme, nici o alta randuiala, nici un altul chip, nici o alta stare, nici o alta domnie, nici o stapanire si nici una alta putere Aleluia! Dupa El nu mai este despartire, indepartare, vrajmasie, nu mai este Satan, pacat, moarte si in final nu mai este durere, nu mai este chin si CHINUL ETERN, IADUL ETERN, MOARTEA ETERNA nu sunt cuvinte folosite in vocabularul Imparatiei Lui. Dupa El, dupa Isus Hristos nu mai urmeaza unul altul care sa aduca o alta randuiala, dupa Vestea Buna adusa de Isus nu mai poate veni unul altul cu o veste mai buna ca vestea lui Isus, nu mai poate veni nimenea nici cu o veste rea Aleluia!

 Iata ce marturiseste Scriptura despre randuiala si preotia lui Isus: Lucrul acesta se face si mai luminos cand vedem ridicandu-se, dupa asemanarea lui Melhisedec, un alt preot, pus nu prin legea unei porunci pamantesti, ci prin puterea unei vieti nepieritoare. Fiindca iata ce se marturiseste despre El: "Tu esti Preot in veac, dupa randuiala lui Melhisedec". Astfel, pe de o parte, se desfiinteaza aici o porunca de mai inainte, din pricina neputintei si zadarniciei ei, caci Legea n-a facut nimic desavarsit - si, pe de alta, se pune in loc o nadejde mai buna, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Si, fiindca lucrul acesta nu s-a facut fara juramant, caci, pe cand levitii se faceau preoti fara juramant, Isus S-a facut Preot prin juramantul Celui ce I-a zis: "Domnul a jurat si nu Se va cai: "Tu esti Preot in veac, dupa randuiala lui Melhisedec"- prin chiar faptul acesta, El S-a facut chezasul unui legamant mai bun. Mai mult, acolo au fost preoti in mare numar, pentru ca moartea ii impiedica sa ramana pururi. Dar El, fiindca ramane "in veac", are o preotie care nu poate trece de la unul la altul. De aceea si poate sa mantuiasca in chip desavarsit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru ca traieste pururi ca sa mijloceasca pentru ei. Si tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfant, nevinovat, fara pata, despartit de pacatosi si inaltat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalti mari preoti, sa aduca jertfe in fiecare zi, intai pentru pacatele sale, si apoi pentru pacatele norodului, caci lucrul acesta l-a facut o data pentru totdeauna, cand S-a adus jertfa pe Sine insusi. In adevar, Legea pune mari preoti pe niste oameni supusi slabiciunii; dar cuvantul juramantului, facut dupa ce a fost data Legea, pune pe Fiul, care este desavarsit pentru vesnicie Evrei7: 15-28.

Iata cat de mare este intunericul in care ratacesc propovaduitori despartirii eterne, a idepartarii eterne, a vrajmasiei eterne, a prapastiei eterne, a chinului si a morti eterne. Ce putina valoare are in cunostinta si aprecierea lor, ascultarea, sangele, jertfa sfanta, suferinta, rabdarea si biruinta crucii lui Isus. Ce putina valoare are in cunostinta si in aprecierea lor ncuprinsa si neperitoarea dragoste a lui Dumnezeu. Nu ura si mania lui Dumnezeu impotriva pacatului a trimis pe Fiul, ci cu siguranta nemarginita Dragoste a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc a inputernicit si a trimis pe Fiul Sau Isus. Ce putere, cata bogatie,ce mare adevar contin cuvintele Scripturi care zice: Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica Ioan3: 16. Voi erati morti in greselile si in pacatele voastre  in care traiati odinioara, dupa mersul lumii acesteia, dupa domnul puterii vazduhului, a duhului care lucreaza acum in fiii neascultarii. Intre ei eram si noi toti odinioara, cand traiam in poftele firii noastre pamantesti, cand faceam voile firii pamantesti si ale gandurilor noastre si eram din fire copii ai maniei, ca si ceilalti. Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,  macar ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos (prin har sunteti mantuiti) Efeseni2: 1-5. 13. Pe voi, care erati morti in greselile voastre si in firea voastra pamanteasca netaiata imprejur, Dumnezeu v-a adus la viata impreuna cu El, dupa ce ne-a iertat toate greselile. A sters zapisul cu poruncile lui, care statea impotriva noastra si ne era potrivnic, si l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A dezbracat domniile si stapanirile si le-a facut de ocara inaintea lumii, dupa ce a iesit biruitor asupra lor prin cruce Coloseni2: 13-15.

Dumnezeu, Tatal nostru, prin Isus Hristos Mantuitorul nostru, prin crucea Lui, pentru dragostea Sa cea mare, in vremea de ACUM, ASTAZI, cei doi sunt apropiati, sunt trecuti peste prapastia cea mare, sunt impacati intre ei si apoi sunt impacati cu Dumnezeu, uniti iarasi cu Dumnezeu. Apostolul declara ca bogatia indurarii si dragostea lui Dumnezeu ne-a sculat din somnul mortii mai intai, ne-a apropiat trecandune peste prapastia mare, peste zidul inalt si peste neanvinsa vrajmasie, ne-a impacat si ne-a unit impreuna in puterea vietii neperitoare iertandune toate greselile Aleluia! Unirea aceasta in Hristos aduce un sfarsit deplin tuturor despartirilor, in Hristos se sfarseste despartirea dintre sarac si bogat, dintre cel tare si cel slab cum declara Scriptura: Pacea lui Hristos, la care ati fost chemati, ca sa alcatuiti un singur trup, sa stapaneasca in inimile voastre, si fiti recunoscatori. Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici taiere imprejur, nici netaiere imprejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul si in toti Coloseni3: 11, 15. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, fiindca toti sunteti una in Hristos Isus Galateni3: 28.

 Dragi cititori, dragi prieteni, este vremea, este timpul cel mai potrivit ASTAZI, chiar acum sa vedem marea diferenta, starea atat de diferita care a stapanit si stapaneste peste cele doua vremi, vremea primului Adam, vremea neascultari si a STAPANIRII pacatului, vremea despartirii, a indepartari, a instrainari, vremea sub puterea mortii, vremea DE ATUNCI, vremea DE ODINIOARA, vremea DIN TRECUT, vremea OMULUI VECHI, vremea omului si a CHIPULUI PAMANTESC. Da marea diferenta care se vede clar intre vremea DE ATUNCI si vremea Celui de al DOILEA si a ULTIMULUI Adam, vremea DE ACUM, vremea ascultari si a STAPANIRII harului, vremea unirii, a apropierii, a regasirii, vremea sub puterea vietii, vremea de ASTAZI, vremea Omului Ceresc si a CHIPULUI CERESC, vremea Imparatiei Cerurilor Aleluia!

 Scriptura si Duhul adevarului marturisesc aceasta mare schimbare, sfarsitul unui om si sfarsitul vremi lui, inceputul unui alt Om si inceputul vremi si a Imparatiei Lui, unde zice: Cand a auzit Isus ca Ioan fusese inchis, a plecat in Galileea. A parasit Nazaretul si a venit de a locuit in Capernaum, langa mare, in tinutul lui Zabulon si Neftali, ca sa se implineasca ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice: "Tara lui Zabulon si tara lui Neftali, inspre mare, dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor, norodul acesta, care zacea in intuneric, a vazut o mare lumina; si peste cei ce zaceau in tinutul si in umbra mortii a rasarit lumina." De atunci incolo (De atunci-incoace si nu incolo, vezi textul in Limba Greaca) Isus a inceput sa propovaduiasca si sa zica: "Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape." Matei4: 12-17. Da DE ATUNCI-INCOACE, de atunci unde intunericul IMPARATEA, de atunci unde norodul zacea in tinutul si in umbra mortii. De atunci unde a venit Lumina, de atunci unde peste cei din tinutul umbrei mortii a rasarit Lumina, da de atunci incoace Isus a inceput sa vesteasca puterea Imparatiei Cerurilor. Oare ce sa intamplat cu Galileea Neamurilor, cu norodul acela care zacea in intuneric cand a vazut Lumina mare? Oare ce sa intamplat cu cei ce ZACEAU in tinutul si in umbra mortii cand a rasarit si peste ei Lumina? Oare ce sa intamplat cu Bogatul amintit mai sus, Bogatul din Locuinta mortilor cand si peste el si toti colegi lui a rasarit Lumina? Oare este aceasta chiar lucrarea mareata a puterii Imparatiei Cerurilor? Ce stim noi Crestinii despre strategia si constitutia acestei Imparatii care imparateste cu putere chiar ACUM, chiar ASTAZI? Suntem noi ucenici lui Isus? Ne asemanam noi cu Isus in propovaduirea noastra? Raspandim noi oare invatatura Invatatorului nostru despre venirea si puterea glorioasa a Imparatiei Cerurilor? Suntem noi trimisi lui Isus, avem noi Vestea Buna?

Apostolul Pavel fiind un trimis, un apostol al lui Isus, dupa cum citim in Galateni2: 7,8: Ba dimpotriva, cand au vazut ca mie imi fusese incredintata Evanghelia pentru cei netaiati imprejur, dupa cum lui Petru ii fusese incredintata Evanghelia pentru cei taiati imprejur - caci Cel ce facuse din Petru apostolul celor taiati imprejur, facuse si din mine apostolul Neamurilor, el propovaduieste ceia ce Ii fusese incredintat in Evanghelie, in Vestea Buna, el vesteste ceia ce cunostea, ceia ce vazuse si ceia ce auzise din gura celui Neprihanit (El mi-a zis: "Frate Saule, capata-ti din nou vederea!" Chiar in clipa aceea, mi-am capatat vederea si m-am uitat la el. El mi-a zis: "Dumnezeul parintilor nostri te-a ales sa cunosti voia Lui, sa vezi pe Cel Neprihanit si sa auzi cuvinte din gura Lui;  caci Ii vei fi martor, fata de toti oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai vazut si auzit), deaceea zice el: Voi erati morti in greselile si in pacatele voastre in care traiati odinioara, dupa mersul lumii acesteia, dupa domnul puterii vazduhului, a duhului care lucreaza acum in fiii neascultarii. Intre ei eram si noi toti odinioara, cand traiam in poftele firii noastre pamantesti, cand faceam voile firii pamantesti si ale gandurilor noastre si eram din fire copii ai maniei, ca si ceilalti. Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos (prin har sunteti mantuiti). De aceea, voi, care altadata erati Neamuri din nastere, numiti netaiati imprejur de catre aceia care se cheama taiati imprejur, si care sunt taiati imprejur in trup de mana omului: aduceti-va aminte ca in vremea aceea erati fara Hristos, fara drept de cetatenie in Israel, straini de legamintele fagaduintei, fara nadejde si fara Dumnezeu in lume. Dar acum, in Hristos Isus, voi, care odinioara erati departati, ati fost apropiati prin sangele lui Hristos. Caci El este pacea noastra care din doi a facut unul si a surpat zidul de la mijloc care-i despartea, si, in trupul Lui, a inlaturat vrajmasia dintre ei, Legea poruncilor, in oranduirile ei, ca sa faca pe cei doi sa fie in El insusi un singur om nou, facand astfel pace; si a impacat pe cei doi cu Dumnezeu intr-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrajmasia. El a venit astfel sa aduca vestea buna a pacii voua, celor ce erati departe, si pace celor ce erau aproape. Caci, prin El, si unii si altii avem intrare la Tatal, intr-un Duh Efeseni2: 1-5, 11-18.

 In incheierea acestui capitol al Unirii in Hristos vreau prin harul lui Dumnezeu sa aduc la suprafata o lucrare tainica, o lucrare adanc ascunsa in gandurile lui Dumnezeu. In timpul si in vremea primului Adam, in vremea Stapanirii pacatului, in vremea DE ATUNCI, in vremea de ODINIOARA, in vremea ACEEA rodul neascultari omului era pretutindeni, rodul acesta al neascultari nu trebuia cautat, nu trebuia nici dorit chiar, el venea in viata oamenilor nechemat, nedorit si neasteptat. Stapanirea pacatului aplica rodul ei prin forta, fara mila, fara pardon, rodul ei adica moartea se aseza fara nici o rugaminte, fara nici o invitatie, fara vre-o permisiune in toate activitatile vietii omului. Ea se gasea in toate locurile si in toate fiintele omenirii. Ea nu numai ca se gasea in toate lucrurile trecatoare dar ea stapanea asupra omului prin forta, fara mila si fara nici un respect. Ea lucra neobosita la despartirea omului, la indepartarea si instrainarea lui in toate zilele vietii omului, ea nu avea o zi de odihna, o zi in care sa nu lucreze, ea nu era multumita, ea nu avea pace in ea insasi, asa era tot timpul sub Stapanirea pacatului care rodea moartea, omul nu trebuia sa mearga spre un loc anumit, omul nu era invitat sa caute rodul pacatului si apoi cu bucurie sa plece in drumul cautarii lui. ATUNCI omul nu avea nici un respect, nici o valoare in ochi stapanirii pacatului, moartea cauta omul si il astepta chiar in ziua nasteri lui in lumea pamanteasca.

 Dar nu tot asa este in timpul si in vremea lui Isus Hristos, in vremea de ACUM, in vremea Stapanirii harului, in vremea ascultarii lui Isus, ASTAZI tot rodul binecuvantat al harului lui Dumnezeu, toate comorile vietii neperitoare sunt asezate, sunt ascunse chiar numai intr-un singur loc, IN HRISTOS. Cu toate ca Dumnezeu a asezat in locul acesta multe comori, comori ale dragostei Sale, toate pentru om, pentru fiecare fiinta omeneasca, totusi nimeni, nici un om, nici o fiinta omeneasca nu poate folosi practic bogatia acestor comori, numai atunci cand prin bucuria credintei vine personal in LOCUL acesta unic si le primeste tot personal din mana Celui care este Domnul si Imparatul Imparatiei harului. Iata ca in locul acesta unic, IN HRISTOS avem ACUM, noi toti oameni, apropierea, iertarea, impacarea, unirea si reantoarcerea acasa la Tatal, prin sangele crucii lui Isus. In El, adica in Hristos Isus avem mult mai mult decat pot eu sa scriu in cuvinte omenesti, asa dar amintesc ce zice tot apostolul in scrierile lui: Luati seama ca nimeni sa nu va fure cu filozofia si cu o amagire desarta, dupa datina oamenilor, dupa invataturile incepatoare ale lumii, si nu dupa Hristos. Caci in El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii. Voi aveti totul deplin in El, care este Capul oricarei domnii si stapaniri Coloseni2: 8-10.

 Stimate cititor iata ca azi este vremea cercetari tale, ASTAZI, ba chiar acum, citind acestea cuvinte, esti invitat sa auzi, sa asculti, sa crezi, sa primesti, sa te pornesti cu mare bucurie pe drumul care duce la comorile vietii asezate si pastrate in Isus Hristos pentru tine. In El avem noi toti oameni TOTUL si deplin, dar Dumnezeu Tatal nostru a hotarat in nemarginita Sa bunatate si intelepciune sa nu folosim acest TOTUL numai cand fiecare om atras de puterea dragostei Lui vine personal la Isus Hristos Fiul Sau. Spre deosebire de Stapanirea pacatului, unde prin forta si frica ai fost despartit, indepartat si instrainat de tot ce era bun, curat si drept, in Stapanirea sau Imparatia harului, esti invitat cu mare bucurie sa te prezinti personal asa cum esti la ambasada Imparatiei Cerurilor numita Crucea lui Isus, unde esti asteptat cu nerabdare, si unde vei gasi si primi toate comorile vietii pastrate special pentru tine. Dumnezeu, Regele Imparatiei are o mare surpriza pentru tine, pentru ziua cand vei veni la El, o surpriza mai mare decat toate gandurile si imaginatiile tale, si aceasta o vei primi pe langa toata comoara ce poarta numele tau. Acesta este decretul si hotararea neschimbata a Suveranului Rege, iertarea, spalarea, sfintirea, apropierea, impacarea si unirea noastra sunt complect terminate, sunt verificate si aprobate de El, dar sunt asezate si pastrate in singurul loc ales si hotarat de Dumnezeu, IN ISUS HRISTOS Mantuitorul nostru.

Isus descoperise oamenilor aceasta taina a lui Dumnezeu unde zicea El: Isus i-a zis: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine Ioan14: 6. Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal, care M-a trimis; si Eu il voi invia in ziua de apoi Ioan6: 44. Este trist, este neplacut pentru cine nu vine la Tatal prin Isus, omul acela ramane mai departe sub nemiloasa Stapanire a pacatului. Omul care nu vine la Isus si crucea Lui ramane mai departe in despartire, in indepartare, in instrainare si in moarte. Stimate cititor nu uita stapanirea pacatului nu este eterna, despartirea, indepartarea, instrainarea, moartea si tot chinul tau nu sunt ETERNE, toate acestea se termina in ziua cand tu vii si ai ajuns in locul hotarat de Dumnezeu: IN ISUS HRISTOS. Deasemenea vreau sa I-ti spun stimate prieten la Isus si crucea Lui poti sa vii chiar acum, asa cum esti, El nu cere nici o pregatire, nici o zi anumita, nici chiar o programare, nu conteaza ca este ziua sau noapte, nu conteaza varsta unde esti inca un copil sau un om in varsta, nu conteaza ca esti femeie sau barbat. Nu conteaza daca ai fost sau esti inca un ateu sau un om religios, totul ce conteaza este ca El te asteapta, te vrea si te iubeste, acolo sunt toate comorile vietii toate asezate sub numele tau. Daca nu te dreranjeaza indrasneala mea te rog ingenunchiaza daca este posibil, si exprimati hotararea ta in cuvintele simple dar sincere potrivite cu starea ta. Spunei Lui hotararea si dorinta ta, chiar acum si vei fi o fiinta noua, vei lasa in urma tot trecutul greu si jugul robiei si sunt sigur ca vei deschide cu mare bucurie impreuna cu Isus usa comorilor ceresti pastrate pentru tine Aleluia!     Cu multa stima si respect David Ilea

wau